Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog

Présentation

  • : Le blog d'Anaxor
  • Le blog d'Anaxor
  • : impresii, calatorii, fotografii si tot ce-mi mai trece prin cap
  • Contact

Recherche

Liens

12 novembre 2016 6 12 /11 /novembre /2016 19:59

La inceput a fost o conferinta TEDx, apoi un articol scris de colegul meu. Mi-am amintit din nou (oare pentru a cata oara?) ca viata e imprevizibila, ca timpul nostru e limitat si ca nu putem sti niciodata cat din el mai avem la dispozitie. Mi-am amintit ca prea putini oameni traiesc momentul prezent. Unii sunt prinsi in trecut, retraind traume, esecuri sau momente frumoase care au trecut iremediabil, gandindu-se cum ar fi putut face altfel un lucru sau altul sau deruland "in bucla" amintiri de care nu se pot desprinde. Altii traiesc in viitor, planificand ce vor face cand vor avea "destul" (suficienti bani, timp liber, familia pe care si-o doresc, viata la care viseaza). Si unii si ceilalti uita ca singurul moment pe care il avem cu adevarat e momentul prezent. Trecutul nu se mai intoarce si nu se poate schimba, viitorul e incert si imprevizibil. Concentrandu-ne asupra lor pierdem ocazia de a trai, ajungand in final la regrete si frustrari (ce-am facut, ce-as fi putut face, ce-am refuzat, ce-am acceptat) si la realizarea faptului ca nu mai avem timp sa schimbam nimic.

 

Mi-am amintit de tata, care a muncit pana in ultima clipa a vietii. Cu o zi inainte ma sunase mama sa-mi spuna ca a fost cu el la spital unde, dupa ce l-au plimbat pe mai multe sectii, un medic i-a gasit la ecografie o litiaza renala si l-a trimis acasa cu ceva antispastice "ca-i trece". A doua zi dimineata am vorbit cu el in drum spre lucru si l-am rugat ca atunci cand ajunge sa mearga glont la medicul de intreprindere sa mai fie vazut o data. Ghinion, in ziua aceea medicul nu lucra... Seara ma suna mama sa-mi spuna ca a chemat salvarea si il resusciteaza, iar ceva timp mai tarziu o prietena de-a mamei ma suna sa ma anunte ca a murit... Nu pot sti cate visuri si planuri neimplinite au ramas in urma lui. Ma gandesc doar ca a petrecut prea putin timp cu primul nepot si ca n-a mai apucat sa-l cunoasca pe al doilea. Si ca timpul lui cu noi a fost prea scurt.

 

Mi-am amintit ca, avand in vedere antecedentele familiale, la cei 34 de ani ai mei pot spune deja ca jumatate (sau mai mult) din viata s-a dus. Din aceasta jumatate oare cat am trait cu adevarat? Raspunsul: prea putin. Mi-am petrecut timpul pasandu-mi mai mult de parerea si dorintele celorlalti decat de ceea ce era cu adevarat important pentru mine. Si desi acum duc o lupta constienta pentru a ma pune pe primul loc atunci cand conteaza, inca sunt momente cand eu pentru mine sunt absolut inexistenta. Pendulez intre conditionarile trecutului si teama de necunoscut pe care o inspira viitorul. Old habits die hard... but they die eventually. Acum sunt hotarata sa iau fiecare zi pe rand si sa-mi traiesc valorile, pentru ca timpul care imi ramane sa nu fie irosit.

 

Timpul nu are rabdare cu noi si pe masura ce inaintam in varsta nici noi nu mai avem rabdare. Nu mai avem rabdare sa pierdem ore intregi in magazine, la coada, in trafic, la coafor. Ceasul interior ne aminteste ca viata se scurge. Tic-tac, a mai trecut o zi, o luna, un an... Tic-tac, ce ai facut cu timpul tau azi? L-ai folosit intr-un mod care sa-ti fie util?

 

Aminteste-ti ca viata se traieste azi! E tot ce ai.

Partager cet article

Repost 0

commentaires