Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
27 novembre 2008 4 27 /11 /novembre /2008 15:27

Dawn se apropie de salcie si ingenunchie la radacina ei. Crengile subtiri ii dezmierdara fata. Dawn inchise ochii si se lasa in voia acelei dulci mangaieri, apoi intinse mana si atinse scoarta aspra.

Incet, imaginea mamei ei deveni din ce in ce mai clara. Aceasta ii zambea dragastos.

- Ai venit in sfarsit, draga mea. Nu credeam ca te voi revedea.

Dawn nu putea vorbi din  cauza emotiei puternice.

- Imi pare atat de rau ca nu te-am putut vedea crescand, dar nu am incetat nici o clipa sa ma gandesc la tine. Te-am purtat mereu in suflet.

- Mama, spuse Dawn intr-un tarziu. Nu pot sa cred ca te vad insfarsit. Nu vreau sa ma mai despart de tine !

Lady Aurora ii zambi din nou.

- Draga mea, eu sunt o salcie acum. Ma poti vedea pentru ca iti doresti foarte tare acest lucru, dar nu ma poti readuce la viata. Si, oricum, nu ne vom desparti niciodata. Voi fi mereu mama ta, iar tu vei fi intotdeauna fiica mea... Nimeni nu poate schimba acest lucru.

Dawn o privi cu lacrimi in ochi.

- Trebuie sa te intorci in lumea oamenilor, draga mea copila. Ai si acolo o mama care te asteapta si careia ii este foarte dor de tine. Pe mine ma vei gasi mereu aici, spuse lady Aurora aratand spre inima lui Dawn. Tot ce trebuie sa faci e sa te gandesti la mine.

Dawn deschise ochii. Salcia o mangaie din nou pe obraji.

Se intoarse spre Spiritul Padurii si zise :

- Trebuie sa ma intorc. Voi veni de fiecare data cand va fi nevoie de mine.

- Stiu ca vei veni, raspunse Spiritul Padurii.

Sasha se apropie de Dawn si ea i se urca pe spate. Drumul inapoi dura doar cateva secunde. Acum se afla din nou in poienita unde se afla casuta in care locuise 14 ani. Pe prispa, mama ei adoptiva citea o carte. Parea ca imbatranise in cele cateva zile de cand Dawn plecase.

- Mama ? spuse Dawn in timp ce se apropia de prispa.

Aceasta scapa cartea din mana si o privi, parca neindraznind sa-si creada ochilor.

- Te-ai intors ! Oh, Doamne, te-ai intors la mine ! spuse ea printre lacrimi.

- Bineinteles ca m-am intors. Nu ti-am promis atunci cand am plecat?

Se imbratisara. Amandoua radeau si plangeau in acelasi timp.

« Asta trebuie sa fie fericirea », gandi Dawn. « Sa fii acasa, alaturi de cei dragi ! »

 

THE END

 

Partager cet article

Repost 0

commentaires