Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog

Présentation

  • : Le blog d'Anaxor
  • Le blog d'Anaxor
  • : impresii, calatorii, fotografii si tot ce-mi mai trece prin cap
  • Contact

Recherche

Liens

19 décembre 2008 5 19 /12 /décembre /2008 22:01

“Psihoza 4.48” este piesa testament a scriitoarei Sarah Kane si reprezinta lupta acesteia cu boala psihica de care a suferit, boala care a culminat cu sinuciderea. Este o piesa scrisa magistral, care prezinta atat publicului avizat, cat si celui larg (intr-o maniera explicita si simpla totodata) depresia, psihoza, ideatia si tentativele suicidare. Este o introducere dura si realista in lumea bolnavului psihic, o adevarata lectie despre « demonii » care acapareaza mintea si sufletul acestuia.

Piesa prezinta, pe rand, halucinatiile vizuale, ideile delirante, episoadele de automutilare (incercari nereusite de suicid), dar si relatia medic-pacient, la inceput dura si distanta, ce se transforma apoi o legatura stransa, medicul devenind confidentul bolnavei si singura persoana de incredere, careia i se poate confesa si care ii intelege durerea fizica si morala.

Pe la mijlocul piesei, medicul transformat in mascarici insira toate medicamentele antidepresive (atat cele care se folosesc in mod uzual, cat si cele scoase de pe piata la ora actuala si care sunt prezentate in manuale doar cu titlu informativ), dozele in care au fost administrate, precum si efectele adverse, intr-o avalansa ametitoare de informatii si joc scenic.

Ni se prezinta disperarea din ce in ce mai mare a bolnavei, care se vede adancita intr-o lume in care timpul ii este dusman, o lume de singuratate, de imagini halucinante si sentimente de vinovatie. Degeaba i se repeta la nesfarsit « nu e vina ta, esti bolnava », ceea ce simte o chinuie intr-atat, incat considera ca singura scapare, singurul lucru care i-ar aduce alinarea, este moartea.

Firul piesei este fragmentat, actiunea trecand de la salonul de spital la barul in care bolnava isi ineaca amarul si inapoi la spital. Ritmul este alert si creste din ce in ce mai mult, pana la punctul culminant in care pacienta paraseste aceasta lume.

Decorul simplu si modern sugereaza cu succes o camera de izolare, iar muzica te ajuta inca de la primele acorduri sa simti agitatia interioara a personajului.

Mi s-au intiparit in memorie doua replici :

« - Nu pot sa lucrez, nu pot sa gandesc, nu pot sa gandesc, nu pot sa gandesc... Vreau sa mor, sa mor, sa mor...

   - Sinuciderea dauneaza cel mai mult muncii tale. »

Cat adevar si cat sarcasm in aceste cateva cuvinte...

La sfarsit am putut asista la dansul personajului principal, modalitatea aleasa de a-si lua la revedere si de a se elibera intr-un fel de tot raul resimtit. Intr-un decor luminat in rosu sangeriu, dansul cu miscari fluide si rupte totodata, parea ireal. Mi-a lasat un sentiment de gol imens, de pustiu sufletesc, de trecere spre alta lume.

Acestea fiind spuse, cred ca este inutil sa precizez ca jumatate dintre spectatorii din sala erau medici primari sau rezidenti de psihiatrie. Piesa a reprezentat o descriere vizuala si auditiva a bolii asa cum este ea traita de bolnav, deci o lectie deosebit de valoroasa pentru intelegerea patologiei.

 

PS : 4.48 reprezinta ora la care se trezea pacienta in fiecare dimineata, ora la care incepea chinul zilnic al existentei.

Partager cet article

Repost 0

commentaires