Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog

Présentation

  • : Le blog d'Anaxor
  • Le blog d'Anaxor
  • : impresii, calatorii, fotografii si tot ce-mi mai trece prin cap
  • Contact

Recherche

Liens

20 septembre 2011 2 20 /09 /septembre /2011 18:10

     In ultima vreme, mai ales de cand am inceput formarea in psihoterapie, am simtit nevoia de a sonda din ce in ce mai adanc in straturile de sentimente, emotii, reactii si evenimente care m-au modelat de-a lungul timpului, ducand la ceea ce sunt astazi. Si nu este deloc usor... uneori pleci de la intalnirile de grup atat de bulversat, incat nu mai stii ce sa crezi despre tine, descoperi cum evenimente carora poate ca nu le-ai acordat prea multa importanta te-au influentat dramatic, afli ca anumite reactii pe care nu ti le poti explica sunt o modalitate a subconstientului de a-ti spune "ia o pauza, te epuizezi inutil, sunt lucruri pe care nu le poti controla oricat de mult ti-ai dori asta", iti dezgropi conflictele, inveti sa te exprimi si sa-ti corectezi comportamentele care-ti fac mai mult rau decat bine, dar care, chiar asa rele cum sunt, ti-au adus oarecare beneficii de-a lungul vietii, asa ca tii cu dintii de ele.

     Asadar, in cautarea constienta a cunoasterii de sine, particip si la grupuri de dezvoltare personala. In cadrul unui astfel de grup, am discutat ieri despre dragoste. Dar nu dragostea pe care ne-o imaginam din romane, ci dragostea ca forma de nevoie profund umana. Nevoie de afectiune, apartenenta, prietenie, comunicare, completare, atingere, siguranta, sprijin, apreciere, valorificare, exprimare, procreare, etc.

     Am fost "provocati" sa descoperim ce nevoi ne sunt acoperite de persoana iubita, ce nevoi acoperim noi , cate dintre nevoile nostre se suprapun cu nevoile partenerului si mai ales "cum ar fi daca n-ar fi". Daca la prima categorie am facut o lista destul de lunga (chiar socant de lunga cand am realizat cat de multe nevoi iti pot fi acoperite de prezenta unei singure persoane in viata ta ), iar la a doua lista a fost mai scurta (cred ca motivul ar fi ca nu pot afirma in numele altcuiva, pot doar banui), la ultima categorie nici nu m-am putut gandi!

     "Cum ar fi daca n-ar fi?"... Pentru mine e imposibil de dat un raspuns si asta pentru ca am integrat atat de mult persoana iubita in propria fiinta (fara a ma anula pe mine), incat intrebarea ar deveni "cum ar fi daca n-ai exista?". Cum ar fi fara atingerea pe care o primesti atunci cand ai nevoie, fara momentele de tacere in care comunicam cu sufletul, fara sfaturile si incurajarile reciproce, fara ochii care te privesc de parca n-ar mai fi alta pe lume, fara persoana care te completeaza mai bine decat oricine altcineva? E simplu: n-ar mai fi!

     Grupul ne-a dat ocazia de a privi dragostea dintr-un cu totul alt unghi, de a o aprecia mai mult, de a vedea ce aduce fiecare intr-o relatie si ce primim, de a aprecia chiar si momentele neplacute (care exista invariabil) tocmai pentru ca ofera putere si profunzime clipelor de fericire si implinire, de a identifica modalitatile diferite prin care ne exprimam in cuplu si a comunica eficient.

     Pentru voi cum este dragostea ca nevoie?

Partager cet article

Repost 0

commentaires