Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
1 décembre 2012 6 01 /12 /décembre /2012 18:58

      E intuneric, e cald, plutesc...

     Din cand in cand pana la mine razbat franturi de conversatii, muzica, rasete, mai intai slab, apoi, o data cu trecerea timpului, din ce in ce mai puternice.

     Uneori ma simt trista fara sa stiu de ce, de parca tristetea ar veni dintr-un loc indepartat si si-ar croi drum pana la mine, de parca nu ar fi a mea, dar devine totusi parte din mine.

     Din noianul de sunete se desprind doua voci, pe care le aud mereu, care ma linistesc, alaturi de care vreau sa fiu. Asa ca intind mana, incercand sa ajung „dincolo”, sa le fiu aproape, dar ma izbesc inevitabil de peretii micului meu univers, pereti de care nu pot trece chiar daca vreau... cel putin nu inca.

      Incet, acest univers devine prea mic pentru mine, iar eu vreau mai mult... mult mai mult. Vreau sa ajung „dincolo”!

     Se pare ca universul meu m-a ascultat pana la urma. Peretii lui incep sa se stranga in jurul meu, sa ma impinga. Par revoltati de nemultumirea mea si hotarati sa ma dea afara, dupa ce m-au ocrotit atat timp.

      Ma doare tot corpul, ma simt epuizata si stransa ca intr-o menghina... Interminabil...

     Deodata, o avalansa de sunete si lumina...si frig. Ma simt purtata de colo-colo, intoarsa de pe-o parte pe cealalta, manevrata fara voia mea, pana cand ajung alaturi de cele doua voci atat de cunoscute, care-mi sunt acum aproape si ale caror inimi le pot asculta si simti.

     Am ajuns „dincolo”! Sunt unde mi-am dorit sa fiu si totusi mi-e frica! Totul e atat de mare, strain, primejdios. Mi-e frica... si vreau inapoi!

     - Inapoi nu te poti intoarce. Din clipa in care te-ai nascut nu mai poti merge decat inainte. E destinul nostru, al tuturor.

     Privirea aurie a lui T ma ardea. Pisica asta ciudata imi putea citi temerile, dorintele si nevoile cele mai ascunse, ramase nerostite de teama ca, o data exprimate, sa nu ma sufoce sub greutatea lor, sau chiar mai rau, sa nu-i indeparteze pe cei dragi.

     - Am visat?

     - Nu. Ti-ai amintit „trecerea” de la un univers fara griji, la altul in care toata viata iti vei dori sa atingi din nou acea stare de bine si liniste de la inceput. Calatoria ta a inceput si iti apartine in totalitate. Va fi asa cum vrei tu sa fie si asa cum ti-o vei croi in fiecare zi. Esti singura responsabila pentru viata ta, asa ca gandeste-te bine la ce iti doresti de la timpul petrecut printre noi, alege-ti calea personala si paseste pe ea, pentru ca la sfarsit sa nu ai regrete si sa te poti uita in urma fara teama. Curaj, totul incepe cu primul pas!

Partager cet article

Repost 0
Published by Anaxor - dans Taifasuind cu T
commenter cet article

commentaires