Overblog Suivre ce blog
Administration Créer mon blog
9 octobre 2008 4 09 /10 /octobre /2008 14:45

       Era o zi frumoasa de vara. Oriunde priveai, vedeai doar verdele crud al ierbii smaltuite cu flori. Soarele stralucea vesel deasupra padurii, facand praful potecii sa straluceasca, rascolit din cand in  cand de o adiere blanda si inmiresmata.
       Daca priveai in zare, spre poteca ce ducea in padure, puteai zari un baietel mergand vesel, cu ghiozdanul in spate. Cu cat baiatul se apropia mai mult, cu atat puteai sa-ti dai mai bine seama ca, de fapt, nu era baiat, ci o fata de vreo 15 ani imbracata baieteste si care purta o sapca ce ii ascundea pletele aramii.
       O chema Dawn si locuia impreuna cu mama ei intr-o casuta din inima padurii. Astazi era o zi speciala: nu era numai ultima zi de scoala, ci si ziua ei de nastere si Dawn se grabea sa ajunga acasa, unde stia ca este asteptata cu nerabdare. Isi ridica fata spre soarele de amiaza si ii zambi. Curand avea sa ajunga la poalele padurii, unde va fi inconjurata de zgomote familiare: fosnetul frunzelor in adierea domoala, ciripitul pasarilor, susurul paraului care strabatea padurea si trecea chiar pe langa casa ei.
       Dawn iubea padurea. Nicaieri nu se simtea mai bine decat acolo si acest lucru nu se datora numai faptului ca locuia intr-un luminis din inima padurii! Pur si simplu simtea ca apartine acelor locuri cu toata fiinta ei. Se simtea una cu copacii seculari si cu pamantul in care acestia isi aveau radacinile adanc infipte, cu vantul inmiresmat care venea de departe, aducand cu el soaptele altor meleaguri, cu vietuitoarele care isi aveau salas aici.
       Simtind parfumul padurii, Dawn grabi pasul. Mirosul acela proaspat de frunze, lemn si flori salbatice o atragea ca un magnet. Dar nici nu intra bine in padure, ca din spatele unor tufe dese de zmeura ii iesi in cale un lup. Si nu parea a fi un lup obisnuit! Era de doua ori mai mare, iar blana lui alba stralucea, luminata de razele de soare care strabateau printre ramurile copacilor. O privea pe Dawn cu ochii lui de un albastru intens.
       - Sasha! striga Dawn, cu chipul luminat de bucurie.
       Merse drept spre lup si il imbratisa cu drag.
       - Mi-a lipsit padurea atat de mult!
       Sasha o privi cu repros.
       - Si tu mi-ai lipsit, stii bine. Hai sa mergem acasa!
       Dawn si Sasha pornira unul langa celalat pe poteca ingusta si intortocheata care se pierdea printre copaci. Dupa o vreme, au ajuns intr-o poiana scaldata in lumina, in mijlocul careia se afla o casuta de lemn.
       Dawn alerga spre usa, cu Sasha pe urmele ei.
       - Mama, ne-am intors! Mama?! Unde esti?
       Casa era goala...
       - Oare unde e? il intreba ea pe Sasha. Intotdeauna e acasa cand ma intorc de la scoala.
       Dawn iesi din casa si se intinse in iarba inalta si plina de flori, privind fluturii care zburau voiosi.
       Fara sa-si dea seama, adormi. Visa ca se afla intr-o padure ciudata, invaluita in ceata. Cauta cu disperare ceva... probabil iesirea din acel loc straniu. Incepu sa alerge printre copaci, fara sa vada exact pe unde mergea, din cauza cetii. Deodata, auzi in spate un zgomot de crengi rupte si tropotul unor copite de cal. Se intoarse si vazu un cal alb venind spre ea. Calul avea pe frunte un cristal rosu, stralucitor, in forma de stea, cu colturile aurite. Se opri la cativa pasi de ea si ii spuse:
       - E timpul sa te intorci. Daca nu aduci Piatra Lunii inapoi in trei zile, lumea noastra va pieri. Trebuie sa te intorci acum. Trebuie!
       Dawn se trezi tremurand. Ce insemna visul acela? Unde trebuia sa mearga? Si ce era Piatra aceea, atat de importanta?
       Isi zari mama apropiindu-se, cu bratele pline de flori.

Repost 0
1 octobre 2008 3 01 /10 /octobre /2008 11:25
       Nu stiu voi cum sunteti, dar eu cand n-am ce face incep sa ma gandesc (prea mult, uneori) la tot ce-am realizat pana acum in viata, la ce-am vrut sa fac si n-am facut, la ce mi-ar place sa obtin in cotinuare si la modul in care voi reusi sa ajung pana acolo...
       Ei bine, fiind in concediu (moment prielnic introspectiei si retrospectiei), am ajuns la concluzia ca vreau mai mult, mult mai mult, de la mine si ca n-ar strica sa-mi continui studiile cu un mic... doctorat. Zis si facut! Am fost la profesor, ne-am stors reciproc creierii pana am gasit o tema adecvata "mintilor luminate", m-am agitat sa-mi pun dosarul la punct, am sters praful de pe cunostiintele mele de engleza si franceza pentru testul de limba, am alergat dupa poze, lucrez intens la proiectul lucrarii (pe care trebuie sa-l predau saptamana viitoare), ma pregatesc pentru inscriere, etc.
       S-ar crede ca, dupa atata agitatie, ar trebui sa fiu multumita. Ei bine, nu! Simt ca n-am dat tot ce pot, ca mai am rezerve pe care nu le-am folosit, ca sunt enorm de multe lucruri pe care nu le stiu, dar pe care vreau sa le cunosc, ca sunt un fel de Emiya Shirou feminin care nu a descoperit inca de ce este capabila.
       Acestea fiind spuse, wish me luck, pentru ca voi avea nevoie! 
Repost 0
27 septembre 2008 6 27 /09 /septembre /2008 07:32

       Iata-ma intoarsa din vacanta mult visata, cu forte proaspete, amintiri de nestrers si un chef nebun sa va povestesc si voua despre Valencia si despre ce se poate vizita pe acele meleaguri insorite.


       Abia coborata din avion, am fost intampinata de zumzetul indepartat al orasului care parca ma chema, asa ca m-am grabit spre metrou. Dupa 45 de minute am ajuns la apartamentul unde am fost cazata si m-am instalat confortabil, asteptand cu nerabdare “sa o iau la picior” a doua zi.

 

       Dupa o noapte in care nu mi-a stat gandul decat la ceea ce voi vedea, am pornit in sfarsit spre centrul orasului, in cautarea unui Birou de Informatii Turistice, de unde am primit o binevenita harta detaliata a orasului si mai ales a centrului istoric. Pe drum, am ramas uimita de modul in care locuitorii din Valencia au stiut sa imbine natura si cladirile moderne. Am putut admira siruri de palmieri, ficusi imensi, plante aromatice, bolti de trandafiri, printre care se aflau rasfirate banci pe care calatorul mirat sa se poata odihni.

















       Prin centrul orasului se afla vechea albie a raului Turia, al carui curs a fost modificat din cauza inundatiilor pe care le-a provocat de-a lungul anilor. Aceasta albie a fost transformata intr-un parc cu piste pentru bicilcisti, alei umbroase si banci ascunse dupa tufe de rozmarin. Ce mai... o incantare pentru ochi si suflet !


       In apropierea statiei de metrou Alameda se afla Muzeul de Arte Frumoase (El Museo de Bellas Artes ), unul dintre cele mai importante din Spania, care gazduieste o impresionanta colectie de pictura religioasa (tablouri, altare si catapetesme), portrete din perioada medievala, sculpturi, tapiserii si cateva piese de mobilier. Eu am avut norocul de a “prinde” o expozitie temporara de fotografie, care m-a uimit prin claritatea detaliilor si a culorilor. Intrarea la acest muzeu este gratuita si va garanteaza un minim de trei ore de delectare vizuala.

 

       Centrul vechi al orasului este inconjurat de un zid de aparare din care s-au pastrat fragmente pana in ziua de astazi si care poate fi admirat din Torres de Serranos. In aceste turnuri, accesul publicului este permis pana la ultimul nivel, de unde se poate admira panorama Valenciei in deplina siguranta (chiar si pentru cei care au rau de inaltime).





















       In centrul orasului se poate vizita Muzeul Ceramicii (Palacio del Marqués de Dos Aguas), a carui poarta principala este facuta din alabastru. Muzeul contine o colectie de ceramica crestina medievala, de la Manises si Paterna, precum si o camera japoneza pe care as fi dorit sa o pot vedea. Eu am ajuns acolo in timpul pauzei de pranz si nu am reusit sa-l vizitez, dar am fotografiat poarta laterala, care mi s-a parut deosebit de interesanta.


       Gradina Botanica nu este foarte mare, dar este foarte bine ingrijita si contine atat specii exotice, cat si legume pe care le putem gasi in gradina bunicilor, o colectie destul de mare de cactusi si.... foarte multe pisici ! Oriunde mergeam, eram intampinata de cateva exemplare feline care se uitau sugestiv la geanta mea, cu ochi ageri de chihlimbar.

 

       Muzeul de Stiinte Naturale isi primeste oaspetii cu gradinile sale strajuite de palmieri, gradini care mi-au amintit de cele de la Versailles, pe care le-am vizitat acum cativa ani.





































       Valencia se mandreste, de asemenea, cu un muzeu in cinstea culturilor de orez  specifice zonei. Museo del Arroz se afla in incinta unei vechi mori de orez, careia i s-au conservat utilajele originale. Inainte de a vizita muzeul, turistul asista la doua proiectii : una despre istoria si legenda orezului, iar cealalta despre modul in care este cultivat. Apoi suntem invitati in jurul unei machete a vechii fabrici si ni se explica etapele de procesare a orezului pana la produsul finit, pe care il putem gasi pe rafturile magazinelor.





















       Urmeaza vizita efectiva si, la sfarsit, ni se demonstreaza intregul proces cu ajutorul unor aparate la scara mica. Uimitor este faptul ca toate utilajele din moara erau puse in miscare de un singur motor, cu ajutorul unui complicat sistem de roti si curele.

 


       Valencia mai este renumita pentru bisericile sale vechi, multe fiind declarate Monument Istoric.



























       Un alt loc interesant este Mercado Central (Piata Centrala), a carei bolta este placata cu un mozaic din placute de ceramica.

















       In ultima zi am fost sa vad un film la Hemisferic, un cinematograf de ultima generatie, pe care arhitectul l-a creat in forma unui ochi uman. Ecranul reprezinta trei sferturi dintr-o sfera, dand astfel impreisa ca te afli in centrul evenimentelor, deoarece imaginea te inconjoara. Filmul pe care l-am vizionat era despre o expeditie in Alpii elvetieni si am avut efectiv senzatia ca zbor deasupra piscurilor inzapezite.



        In poza puteti observa Palatul Artelor (Palacio de las Artes Reina Sofia) la staga, Hemisfericul in centru si scarile care duc la primul etaj al Muzeului de Stiinte  (Museo de las Ciencias Principe Felipe). In cadrul acestui complex se mai afla si Oceanograficul, unde puteti admira nenumarate specii de pesti de pe intreg cuprinsul Globului, precum si spectacole cu delfini.

 

        Bineinteles ca nu am putut vizita tot ceea ce ofera Valencia, dar acest lucru nici nu ar fi fost posibil in doar sapte zile. Astept cu nerabdare ziua in care ma voi putea intoarce aici, intr-o noua “expeditie” !

Repost 0