Overblog Suivre ce blog
Administration Créer mon blog

Présentation

  • : Le blog d'Anaxor
  • Le blog d'Anaxor
  • : impresii, calatorii, fotografii si tot ce-mi mai trece prin cap
  • Contact

Recherche

Liens

24 octobre 2008 5 24 /10 /octobre /2008 19:05




Repost 0
Published by Anaxor - dans Fotografii
commenter cet article
24 octobre 2008 5 24 /10 /octobre /2008 19:00



Repost 0
Published by Anaxor - dans Fotografii
commenter cet article
24 octobre 2008 5 24 /10 /octobre /2008 14:49

Les pas

 

Des pas…

            perdus dans l’écho des rues vides;

Pas qui portent loin... plus loin,

qui éloignent de tout ce qu’on aime,

comme la nuit éloigne la lumière, l’espoir...

Fantômes naïfs qui crient et sautent

troublant la paix à peine gagnée.

Murs d’ombre, une cage

où tu te débats traquée et vaincue ;

Taches qui assombrissent

le soleil de tes jours

et le tue comme un ver minuscule...

Pensées, désirs morts,

échos de la vie d’autrefois...

Tu es une carcasse

qui cache la douleur éternelle,

            fermée dans tes pas...   



Pasi

 

Pasi, pasi, pasi...

            pierduti in ecoul strazilor goale ;

Pasi ce te poarta departe,... mai departe...

te fugaresc de tot ce iubesti,

precum noaptea alunga lumina, speranta...

Sunt duhuri zalude ce tipa si zbudra,

tulburandu-ti pacea cu greu castigata.

Sunt ziduri de umbra, o cusca

in care te zbati haituit si infrant ;

Sunt pete ce-ntuneca soarele zilelor tale

si il omoara precum un vierme infim…

Pasii sunt ganduri, dorintele moarte,

ecouri ale vietii de-odat’.

Esti doar o carcasa…

una ce ascunde durerea eterna

            inchisa in pasi…

 


Repost 0
23 octobre 2008 4 23 /10 /octobre /2008 16:20

           Dawn n-ar fi putut spune de cat timp mergea pe malul raului. De fapt, ea nu si-a dat seama nici ca se lasase seara, atat era de absorbita de gandurile ei. Rememora a zecea oara tot ceea ce-i povestise mama ei, dar si propriul sau vis. Incerca sa-si dea seama ce ar fi putut sa-i determine pe parintii ei sa o lase in padure. Se intreba ce s-ar fi intamplat cu ea daca nu ar fi fost gasita si, pentru prima oara, se intreba in ce moment devenise Sasha protectorul ei. Dar oricat se chinui sa gaseasca un raspuns, nu reusi.

            Se lasa noaptea, dar ea nu observa. Continua sa mearga instinctiv, deoarece mai mult ghicea drumul decat il vedea. Se impiedica de cateva ori de radacinile copacilor si Sasha veni repede sa verifice daca nu se intamplase ceva.

            Deodata se opri. In fata ei, dupa un cot al raului, zari o poiana in mijlocul careia se aflau, scaldati in lumina lunii, doi mesteceni cu ramurile impletite care formau un fel de bolta de verdeata.

            Dawn se grabi sa ajunga acolo. Cand mai avea doar un pas, aluneca pe iarba umeda si cazu chiar sub bolta de ramuri.

            Cand s-a ridicat, a ramas muta de uimire. Raul, poiana si cei doi mesteceni disparusera. In jurul ei, cat vedea cu ochii, erau doar copaci uscati invaluiti intr-o ceata subtire. Ramurile copacilor se miscau straniu in bataia vantului, scotand zgomote ciudate, ca plansul unui copil. Padurea parea pustie, cu exceptia unor corbi care au privit-o cateva momente si apoi si-au luat zborul.

            Lui Dawn, padurea i se parea foarte cunoscuta. Parca mai fusese acolo, dar cand ? Incercand sa-si amineasca, merse prin padure pana cand a ajuns pe malul unui lac ce scanteia argintiu sub razele lunii. Atunci realiza : era chiar padurea din vis !

            Se intoarse sa o priveasca mai bine si vazu cum ceata se condensa printre copaci, luand forma unui cal alb, cu stea pe frunte.

            - Ai venit, zise el apropiindu-se. Trebuie sa gasesti Piatra Lunii inainte de a fi prea tarziu. Nu mai e timp !

            Dawn il privi fascinata. Nu stia de ce, dar simtea ca putea avea incredere in el, de parca l-ar fi cunoscut de foarte mult timp.

            - Cine esti ? Unde ma aflu ? Ce este Piatra Lunii ?

            Avea atatea intrebari, incat nu stia cu care sa inceapa.

            - Stiu ca sunt multe lucruri de explicat dar, din nefericire, nu avem timp pentru asta. Regele Metus stie deja ca te-ai intors.

            - Regele Metus ?

            -Stapanul Tenebrelor. El este cel care a furat Piatra Lunii si a transformat Padurea Eterna in ceea ce vezi acum.

            Dawn privi din nou copacii desfrunziti care gemeau straniu in adierea vantului.

            - Padurea Eterna era un loc minunat, in care puteai gasi herghelii de unicorni, cerbi cu coarne de aur, lupi cu blana argintie si multe alte vietati, traind in armonie. Copacii stiau povesti din toate colturile lumii, iar vantul aducea cu el cantece indepartate. Piatra Lunii proteja aceste meleaguri si isi inzestra paznicul cu puteri nebanuite. Cand regele Metus si armata sa de kere au atacat, regina Aurora nu a reusit sa-l opreasca. Desi a luptat vitejeste, a fost invinsa si Piatra furata. La plecare, regele Metusa aruncat un blestem asupra Padurii, omorand toate vietuitoarele care nu si-au gasit adapost. Singurii crutati au fost corbii, care i-au jurat credinta. Pana acum, regele Metus nu a reusit sa descopere puterile pe care le are Piatra Lunii, dar nu mai are mult. De aceea trebuie sa o recuperezi acum, inainte sa descopere secretul si sa distruga ce-a mai ramas din lumea noastra.

            - De ce eu ? Ce am eu de-a face cu Piatra Lunii ?

            - Tu esti singura care o poate recupera deoarece, dupa mama ta, tu esti acum paznicul ei.

            Dawn simti cum inima ii bate atat de tare, incat e gata sa-i sara din piept.

            - Asta inseamna ca...

            - Da. Regina Aurora era mama ta.

Repost 0
15 octobre 2008 3 15 /10 /octobre /2008 14:31

Am fost ieri la spectacolul de muzica baroca  « Codex Caioni », care s-a desfasurat la Teatrul National Cluj, sub egida Centrului Cultural Francez. Acest spectacol este sustinut de artistii aflati sub bagheta lui Jean-Christophe Frisch, cel care a colindat lumea in cautarea urmelor muzicii baroce si care a aflat despre manuscrisul « Codex Caioni », gasit in zidul unei biserici din Transilvania. Acest manuscris este opera staretului unei manastiri din Transilvania si se crede ca reprezinta autoportretul muzical al autorului, pe numele sau Johannes Caioni (Ioan Caianu).

Imediat dupa stingerea luminilor din sala, artistii isi fac aparitia pe scena, se saluta prieteneste, dau mana unii cu altii, ca niste prieteni care nu s-au vazut de ceva vreme si se aseaza la locurile lor, in fata partiturilor. Dupa ei intra in scena si Jean-Christophe Frisch, dirijor si artist la flaut. Acesta saluta publicul, isi cere scuze pentru faptul ca nu stapaneste prea bine limba romana si incepe sa explice istoria manuscrisului care a dat numele spectacolului. Aflam astfel ca Johannes Caioni a fost numit vicar de catre Papa Innocent al XI-lea, datorita numeroaselor sale talente (muzician, publicist si editor, profesor, teolog si filosof), fapt care dus la nenumarate represalii din partea altor conducatori ai Bisericii. Acest autoportret muzical al autorului este ilustrat cu imagini care reprezinta un iepure (autorul) vanat de catre nobili, clerici si tarani.

Dupa aceasta scurta introducere suntem invaluiti de acordurile muzicii, de vocile sopranei Cyrille Gerstenhaber, mezo-sopranei Adriana Epstein, tenorului Sébastien Obrecht si baritonului Ion Dimieru si ii putem admira pe dansatorii Virág Imola si Virág Endre interpretand atat dansuri din perioada baroca, cat si dansuri populare transilvanene.

In continuare devenim martorii unui « duel » intre ansamblul de viori si flautul lui Jean-Christophe Frisch, timp in care dansatorii pleaca in culise pentru a-si schimba costumele.  Acest moment muzical deosebit de vesel si plin de viata este urmat de o noua serie de dansuri, cu miscari din ce in ce mai rapide (un mic exemplu poate fi gasit aici).

Este interesant de observat faptul ca artistii care nu canta intr-un anumit moment nu stau degeaba asteptandu-si randul, ci participa la schimbarea decorului, asigurand astfel fluenta spectacolului.

Partea a doua debuteaza cu o nunta muzicala in care mirii (cei doi dansatori) asista la lupta dintre inger (soprana  Cyrille Gerstenhaber, care poarta acum o pereche de aripi) si demon (mezo-soprana Adriana Epstein, imbracata in negru), lupta « arbitrata » de preotul bisericii (tenorul Sébastien Obrecht, imbracat intr-un costum asemanator tunicii preotilor catolici si cu insemne rosii pe fata). Lupta este lunga si grea, balanta inclinandu-se cand de partea binelui, cand de partea raului. Dar noi stim cum sunt povestile, nu ? Binele invinge intotdeauna !

Atunci cand ultimele acorduri sunt pe cale sa se stinga, atmosfera este insufletita de vibratiile tobei lui Pierre Rigopoulos si putem admira un nou duel intre acesta si dansatorul Virág Endre. Este un duel vioi intre maiestria tobosarului si indemanarea dansatorului, care raspunde la provocare si ne uimeste cu o serie de miscari in care isi loveste palmele de coapse sau de cizmele lacuite (un fragment poate fi urmarit aici).

Urmeaza un moment de respiro, in care baritonul Ion Dimieru canta despre frumusetea florilor Paradisului, dupa care vocea clara a sopranei ne-a incantat auzul cu o melodie romaneasca.

Spectacolul continua tot cu o intrecere, de aceasta data intre muzica traditionala (populara) si cea clasica. Pe parcursul acesteia, artistii par din ce in ce mai prinsi de ritmul muzicii noastre populare, iar la final toti canta si danseaza la unison.

Acest concert de muzica baroca a impresionat intr-atat cei peste 500 de spectatori, incat nu e de mirare ca, la sfarsit, cu totii ne-am ridicat in picioare si am aplaudat ritmat, din ce in ce mai repede, incercand sa ne aratam astfel admiratia pentru munca enorma depusa de cei 15 artisti de diferite nationalitati (francezi, maghiari, germani, greci, romani, suedezi) aflati sub indrumarea lui Jean-Christophe Frisch.

Cantecele au fost in mai multe limbi (latina, germana, romana) si s-au folosit instrumente clasice (vioara, violoncel, flaut, chitara, viola), instrumente din perioada baroca (kamancheh, theorbo, orga) si instrumente de percutie.

La iesirea din sala, cei care doreau puteau sa cumpere CD-ul, pentru a-si putea asculta melodiile preferate in confortul propriei locuinte (eu l-am luat :P). Trebuie sa va mai spun ca acest CD a intrat in topul celor mai bune CD-uri din Franta.

Spectacolul Codex Caioni mai poate fi urmarit la Bucuresti (pe 16 octombrie) si la Iasi (pe 18 octombrie).

 Mai multe informatii puteti gasi pe site-ul oficial.

Repost 0
14 octobre 2008 2 14 /10 /octobre /2008 14:15

- Te-ai si intors! Speram sa pot termina totul inainte sa vii, dar se pare ca nu am reusit. Ce-ai patit ?

Mama ei o privi ingrijorata. Dawn nu reusea sa-si revina dupa visul acela. Isi privi mama tremurand, cu lacrimi in ochi.

- Dawn, ce s-a intamplat ? Te rog, spune-mi ce-ai patit.

Se hotari sa-i povesteasca mamei sale visul, poate o ajuta sa-l inteleaga, sa-si dea seama ce insemna. Dar, pe masura ce povestea, observa ca mama ei devenea din ce in ce mai nelinistita, iar cand termina, in ochii ei puteai vedea nici mai mult, nici mai putin decat panica. Mama ei scapa florile din brate si o privi inmarmurita, incapabila sa scoata un cuvant.

Dawn se nelinisti. De ce reactiona mama ei in felul acela ? La urma urmei, era doar un vis. Un vis ciudat, e adevarat, dar un vis si nimic mai mult. Poate ca era doar obosita si de aceea avusese un astfel de vis.

-         Mama, nu e cazul sa te ingrijorezi, a fost doar un vis.

-         Nu a fost "doar" un vis !

Pe chipul mamei ei se putea vedea mai intai spaima, apoi resemnare si, in cele din urma, o hotarare crancena. Cu un oftat, ea zise :

- Inca de la inceput am stiut ca va veni momentul in care va trebui sa-ti spun adevarul. Dar speram sa nu fie chiar atat de repede...

Isi lua fiica de mana si o privi cu multa dragoste.

- Eu nu sunt mama ta.

Dawn simti cum ii fuge pamantul de sub picioare. Refuza categoric sa creada ceea ce tocmai auzise. Pur si simplu nu era posibil ! Isi privi mama inmarmurita.

- Te-am gasit in padure, in urma cu 14 ani. Din prima clipa am stiut ca nu esti un copil obisnuit. Dormeai pe un pat de frunze cu Sasha langa tine, pazindu-te. M-am apropiat cu teama, pentru ca nu stiam daca voi fi atacata sau nu. Sasha m-a privit cateva clipe, apoi s-a dat la o parte si m-a lasat sa te iau in brate si sa te duc acasa. Te-a urmat mereu, ca o umbra.

Dawn asculta povestea mamei ei, incercand sa-si dea seama daca viseaza sau nu.

- Din acel moment am devenit mama ta. In noaptea aceea am avut un vis. Eram pe malul unui lac argintiu luminat de luna. Dintre copaci, s-a apropiat de mine un cal alb cu stea rosie in frunte si mi-a spus ca va veni o vreme cand va trebui sa te intorci unde ti-e locul. M-a rugat sa iti dau talismanul atunci cand va veni timpul si cred ca momentul acela a sosit.

Mama ei se ridica de pe iarba si intra in casa. Dupa cateva minute, se intoarse si ii intinse un pandantiv.

Dawn il lua. Era un diamant in mijlocul caruia se vedea un fum stralucitor, care se misca neincetat. Diamantul era prins intr-o montura de aur.

- Il aveai la gat in ziua in care te-am gasit, zise mama ei.

Dawn o privi. Un sentiment de adanca tristete lua locul socului initial. Cineva o lasase in padure... poate chiar parintii ei adevarati. Cum au putut face asa ceva ?

- Unde m-ai gasit ?

-   Daca urmezi cursul paraului, vei ajunge intr-o poiana cu doi mesteceni care au crengile impletite. Acolo v-am gasit, pe tine si pe Sasha.

Dawn o privi din nou ce cea care ii fusese mama atatia ani. Cand vorbi, voce ii trada tristetea din suflet.

-         Trebuie sa plec. Trebuie sa aflu adevarul.

-         Stiu asta. Am stiut-o intotdeauna.

Ochii mamei ei se umplura de lacrimi. Simtea cum i se rupe inima, dar nu incerca sa o opreasca.

- Ma voi intoarce, promit ! Esti singura mama pe care o cunosc si te voi iubi mereu, sa nu te indoiesti de asta.

Dawn isi imbratisa strans mama apoi pleca, insotita de Sasha, urmand firul apei.

Repost 0
12 octobre 2008 7 12 /10 /octobre /2008 17:08

           
           Visage 

 

L’homme a un seul visage

     Le pur, avec lequel il este né,

Mais au cours de la vie il peut ajouter

      Un visage, deux visages...

Il utilise ses images peu à peu

      Une image quand il veut, l’autre quand il peut,

Perdant de plus en plus

      Son seul vrai visage

Au-desus duquel s’assoient

      Un visage, deux visages...

Et quand ils ne lui servent plus

      Il les jette l’un après l’autre

Chercheant le visage unique

      Un visage

Qu’il a perdu

En livrant avec soi-même, avec les autres

      Oui, en livrant avec soi-même

La plus dure de toutes les batailles.

      Un visage,

Couvert d’autres images.

      Un visage,

Perdu pour l’éternité.

      Un visage,

                Un seul visage.

 


     

           Chip

 

Omul are un singur chip

      Cel pur, cu care se naste,

Dar in timp, el poate adauga

      Un chip, doua chipuri…

Acestea le foloseste treptat,

      Unul cand vrea, altul cand poate,

Pierzand din ce in ce

      Singurul chip adevarat,

Cel peste care se aseaza

      Un chip, doua chipuri...

Si cand acestea nu il mai sevresc,

      El le arunca pe rand

Cautand acel chip unic.

      Un chip

Pe care l-a pierdut

In lupta cu sine si cu altii...

      Da, in lupta cu sine,

Cea mai grea dintre toate.

      Un chip,

Acoperit de alte chipuri.

      Un chip,

Pierdut pentru vecie.

      Un chip,

                Unul.


PS: Este poezia cu care am participat in cadrul concursului Prix Jeunes Auteurs 2001
Repost 0
9 octobre 2008 4 09 /10 /octobre /2008 14:45

       Era o zi frumoasa de vara. Oriunde priveai, vedeai doar verdele crud al ierbii smaltuite cu flori. Soarele stralucea vesel deasupra padurii, facand praful potecii sa straluceasca, rascolit din cand in  cand de o adiere blanda si inmiresmata.
       Daca priveai in zare, spre poteca ce ducea in padure, puteai zari un baietel mergand vesel, cu ghiozdanul in spate. Cu cat baiatul se apropia mai mult, cu atat puteai sa-ti dai mai bine seama ca, de fapt, nu era baiat, ci o fata de vreo 15 ani imbracata baieteste si care purta o sapca ce ii ascundea pletele aramii.
       O chema Dawn si locuia impreuna cu mama ei intr-o casuta din inima padurii. Astazi era o zi speciala: nu era numai ultima zi de scoala, ci si ziua ei de nastere si Dawn se grabea sa ajunga acasa, unde stia ca este asteptata cu nerabdare. Isi ridica fata spre soarele de amiaza si ii zambi. Curand avea sa ajunga la poalele padurii, unde va fi inconjurata de zgomote familiare: fosnetul frunzelor in adierea domoala, ciripitul pasarilor, susurul paraului care strabatea padurea si trecea chiar pe langa casa ei.
       Dawn iubea padurea. Nicaieri nu se simtea mai bine decat acolo si acest lucru nu se datora numai faptului ca locuia intr-un luminis din inima padurii! Pur si simplu simtea ca apartine acelor locuri cu toata fiinta ei. Se simtea una cu copacii seculari si cu pamantul in care acestia isi aveau radacinile adanc infipte, cu vantul inmiresmat care venea de departe, aducand cu el soaptele altor meleaguri, cu vietuitoarele care isi aveau salas aici.
       Simtind parfumul padurii, Dawn grabi pasul. Mirosul acela proaspat de frunze, lemn si flori salbatice o atragea ca un magnet. Dar nici nu intra bine in padure, ca din spatele unor tufe dese de zmeura ii iesi in cale un lup. Si nu parea a fi un lup obisnuit! Era de doua ori mai mare, iar blana lui alba stralucea, luminata de razele de soare care strabateau printre ramurile copacilor. O privea pe Dawn cu ochii lui de un albastru intens.
       - Sasha! striga Dawn, cu chipul luminat de bucurie.
       Merse drept spre lup si il imbratisa cu drag.
       - Mi-a lipsit padurea atat de mult!
       Sasha o privi cu repros.
       - Si tu mi-ai lipsit, stii bine. Hai sa mergem acasa!
       Dawn si Sasha pornira unul langa celalat pe poteca ingusta si intortocheata care se pierdea printre copaci. Dupa o vreme, au ajuns intr-o poiana scaldata in lumina, in mijlocul careia se afla o casuta de lemn.
       Dawn alerga spre usa, cu Sasha pe urmele ei.
       - Mama, ne-am intors! Mama?! Unde esti?
       Casa era goala...
       - Oare unde e? il intreba ea pe Sasha. Intotdeauna e acasa cand ma intorc de la scoala.
       Dawn iesi din casa si se intinse in iarba inalta si plina de flori, privind fluturii care zburau voiosi.
       Fara sa-si dea seama, adormi. Visa ca se afla intr-o padure ciudata, invaluita in ceata. Cauta cu disperare ceva... probabil iesirea din acel loc straniu. Incepu sa alerge printre copaci, fara sa vada exact pe unde mergea, din cauza cetii. Deodata, auzi in spate un zgomot de crengi rupte si tropotul unor copite de cal. Se intoarse si vazu un cal alb venind spre ea. Calul avea pe frunte un cristal rosu, stralucitor, in forma de stea, cu colturile aurite. Se opri la cativa pasi de ea si ii spuse:
       - E timpul sa te intorci. Daca nu aduci Piatra Lunii inapoi in trei zile, lumea noastra va pieri. Trebuie sa te intorci acum. Trebuie!
       Dawn se trezi tremurand. Ce insemna visul acela? Unde trebuia sa mearga? Si ce era Piatra aceea, atat de importanta?
       Isi zari mama apropiindu-se, cu bratele pline de flori.

Repost 0
1 octobre 2008 3 01 /10 /octobre /2008 11:25
       Nu stiu voi cum sunteti, dar eu cand n-am ce face incep sa ma gandesc (prea mult, uneori) la tot ce-am realizat pana acum in viata, la ce-am vrut sa fac si n-am facut, la ce mi-ar place sa obtin in cotinuare si la modul in care voi reusi sa ajung pana acolo...
       Ei bine, fiind in concediu (moment prielnic introspectiei si retrospectiei), am ajuns la concluzia ca vreau mai mult, mult mai mult, de la mine si ca n-ar strica sa-mi continui studiile cu un mic... doctorat. Zis si facut! Am fost la profesor, ne-am stors reciproc creierii pana am gasit o tema adecvata "mintilor luminate", m-am agitat sa-mi pun dosarul la punct, am sters praful de pe cunostiintele mele de engleza si franceza pentru testul de limba, am alergat dupa poze, lucrez intens la proiectul lucrarii (pe care trebuie sa-l predau saptamana viitoare), ma pregatesc pentru inscriere, etc.
       S-ar crede ca, dupa atata agitatie, ar trebui sa fiu multumita. Ei bine, nu! Simt ca n-am dat tot ce pot, ca mai am rezerve pe care nu le-am folosit, ca sunt enorm de multe lucruri pe care nu le stiu, dar pe care vreau sa le cunosc, ca sunt un fel de Emiya Shirou feminin care nu a descoperit inca de ce este capabila.
       Acestea fiind spuse, wish me luck, pentru ca voi avea nevoie! 
Repost 0
27 septembre 2008 6 27 /09 /septembre /2008 07:32

       Iata-ma intoarsa din vacanta mult visata, cu forte proaspete, amintiri de nestrers si un chef nebun sa va povestesc si voua despre Valencia si despre ce se poate vizita pe acele meleaguri insorite.


       Abia coborata din avion, am fost intampinata de zumzetul indepartat al orasului care parca ma chema, asa ca m-am grabit spre metrou. Dupa 45 de minute am ajuns la apartamentul unde am fost cazata si m-am instalat confortabil, asteptand cu nerabdare “sa o iau la picior” a doua zi.

 

       Dupa o noapte in care nu mi-a stat gandul decat la ceea ce voi vedea, am pornit in sfarsit spre centrul orasului, in cautarea unui Birou de Informatii Turistice, de unde am primit o binevenita harta detaliata a orasului si mai ales a centrului istoric. Pe drum, am ramas uimita de modul in care locuitorii din Valencia au stiut sa imbine natura si cladirile moderne. Am putut admira siruri de palmieri, ficusi imensi, plante aromatice, bolti de trandafiri, printre care se aflau rasfirate banci pe care calatorul mirat sa se poata odihni.

















       Prin centrul orasului se afla vechea albie a raului Turia, al carui curs a fost modificat din cauza inundatiilor pe care le-a provocat de-a lungul anilor. Aceasta albie a fost transformata intr-un parc cu piste pentru bicilcisti, alei umbroase si banci ascunse dupa tufe de rozmarin. Ce mai... o incantare pentru ochi si suflet !


       In apropierea statiei de metrou Alameda se afla Muzeul de Arte Frumoase (El Museo de Bellas Artes ), unul dintre cele mai importante din Spania, care gazduieste o impresionanta colectie de pictura religioasa (tablouri, altare si catapetesme), portrete din perioada medievala, sculpturi, tapiserii si cateva piese de mobilier. Eu am avut norocul de a “prinde” o expozitie temporara de fotografie, care m-a uimit prin claritatea detaliilor si a culorilor. Intrarea la acest muzeu este gratuita si va garanteaza un minim de trei ore de delectare vizuala.

 

       Centrul vechi al orasului este inconjurat de un zid de aparare din care s-au pastrat fragmente pana in ziua de astazi si care poate fi admirat din Torres de Serranos. In aceste turnuri, accesul publicului este permis pana la ultimul nivel, de unde se poate admira panorama Valenciei in deplina siguranta (chiar si pentru cei care au rau de inaltime).





















       In centrul orasului se poate vizita Muzeul Ceramicii (Palacio del Marqués de Dos Aguas), a carui poarta principala este facuta din alabastru. Muzeul contine o colectie de ceramica crestina medievala, de la Manises si Paterna, precum si o camera japoneza pe care as fi dorit sa o pot vedea. Eu am ajuns acolo in timpul pauzei de pranz si nu am reusit sa-l vizitez, dar am fotografiat poarta laterala, care mi s-a parut deosebit de interesanta.


       Gradina Botanica nu este foarte mare, dar este foarte bine ingrijita si contine atat specii exotice, cat si legume pe care le putem gasi in gradina bunicilor, o colectie destul de mare de cactusi si.... foarte multe pisici ! Oriunde mergeam, eram intampinata de cateva exemplare feline care se uitau sugestiv la geanta mea, cu ochi ageri de chihlimbar.

 

       Muzeul de Stiinte Naturale isi primeste oaspetii cu gradinile sale strajuite de palmieri, gradini care mi-au amintit de cele de la Versailles, pe care le-am vizitat acum cativa ani.





































       Valencia se mandreste, de asemenea, cu un muzeu in cinstea culturilor de orez  specifice zonei. Museo del Arroz se afla in incinta unei vechi mori de orez, careia i s-au conservat utilajele originale. Inainte de a vizita muzeul, turistul asista la doua proiectii : una despre istoria si legenda orezului, iar cealalta despre modul in care este cultivat. Apoi suntem invitati in jurul unei machete a vechii fabrici si ni se explica etapele de procesare a orezului pana la produsul finit, pe care il putem gasi pe rafturile magazinelor.





















       Urmeaza vizita efectiva si, la sfarsit, ni se demonstreaza intregul proces cu ajutorul unor aparate la scara mica. Uimitor este faptul ca toate utilajele din moara erau puse in miscare de un singur motor, cu ajutorul unui complicat sistem de roti si curele.

 


       Valencia mai este renumita pentru bisericile sale vechi, multe fiind declarate Monument Istoric.



























       Un alt loc interesant este Mercado Central (Piata Centrala), a carei bolta este placata cu un mozaic din placute de ceramica.

















       In ultima zi am fost sa vad un film la Hemisferic, un cinematograf de ultima generatie, pe care arhitectul l-a creat in forma unui ochi uman. Ecranul reprezinta trei sferturi dintr-o sfera, dand astfel impreisa ca te afli in centrul evenimentelor, deoarece imaginea te inconjoara. Filmul pe care l-am vizionat era despre o expeditie in Alpii elvetieni si am avut efectiv senzatia ca zbor deasupra piscurilor inzapezite.



        In poza puteti observa Palatul Artelor (Palacio de las Artes Reina Sofia) la staga, Hemisfericul in centru si scarile care duc la primul etaj al Muzeului de Stiinte  (Museo de las Ciencias Principe Felipe). In cadrul acestui complex se mai afla si Oceanograficul, unde puteti admira nenumarate specii de pesti de pe intreg cuprinsul Globului, precum si spectacole cu delfini.

 

        Bineinteles ca nu am putut vizita tot ceea ce ofera Valencia, dar acest lucru nici nu ar fi fost posibil in doar sapte zile. Astept cu nerabdare ziua in care ma voi putea intoarce aici, intr-o noua “expeditie” !

Repost 0