Overblog Suivre ce blog
Administration Créer mon blog

Présentation

  • : Le blog d'Anaxor
  • Le blog d'Anaxor
  • : impresii, calatorii, fotografii si tot ce-mi mai trece prin cap
  • Contact

Recherche

Liens

13 avril 2017 4 13 /04 /avril /2017 11:48

     Dupa luni intregi de stat acasa cu bebe (ma rog, toti parintii stiu ca "stat acasa cu bebe" numai "stat" nu este, dar sa trecem peste), am ajuns in punctul in care trebuie, dar TREBUIE, sa mai fac si altceva ca sa simt ca exist in continuare eu ca persoana si nu doar mama din mine.

     Si uite-asa am descoperit lumea sapunurilor handmade. Am navigat printre zeci de site-uri cu ingrediente si retete, m-am inarmat cu produse de baza si am purces la confectionarea primelor mele sapunuri.

     Azi vi-l arat pe cel cu unt de cacao, scortisoara si fenicul, dupa o reteta pe care am adaptat-o la ingredientele pe care le aveam.

Navigand printre arome

     A iesit mult mai bine decat ma asteptam, a capatat o culoare frumoasa de la scortisoara si miroase de-mi vine sa-l mananc :) Abia astept sa-l incerc!

     Data viitoare vi-l prezit pe cel de-al doilea confectionat pana acum, care trebuie sa mai stea cateva zile in matrita inainte de a putea fi scos.

Repost 0
Published by Anaxor - dans Sapun handmade
commenter cet article
15 mars 2017 3 15 /03 /mars /2017 20:55
Chateau de Joux
Chateau de Joux
Chateau de Joux
Chateau de Joux
Chateau de Joux
Chateau de Joux
Chateau de Joux
Chateau de Joux
Chateau de Joux
Chateau de Joux
Chateau de Joux
Chateau de Joux
Chateau de Joux
Repost 0
12 mars 2017 7 12 /03 /mars /2017 14:08
Dijon
Dijon
Dijon
Dijon
Dijon
Dijon
Dijon
Dijon
Dijon
Dijon
Dijon
Dijon
Dijon
Dijon
Repost 0
11 mars 2017 6 11 /03 /mars /2017 18:02
Apus printre nori de ploaie
Repost 0
Published by Anaxor - dans Apus de soare
commenter cet article
17 février 2017 5 17 /02 /février /2017 13:06

     E acolo, mereu prezenta, o simt in fiecare secunda. E bine ascunsa dar mereu la panda, asteptand cea mai mica ocazie, iar cand momentul se iveste, ataca fulgerator. Sta pitita in cel mai intunecat ungher al mintii, bine ghemuita si incordata ca un arc, asemenea unui pradator mortal. Iar cand ataca, tasneste din barlogul ei umpland tot spatiul disponibil. Inghite tot pana cand nu mai ramane decat ea. Si e de neoprit. E ea, Furia.

     Apoi, dupa ce devoreaza tot si isi consuma pana si ultima picatura de energie, se retrage din nou in locul ei tainic in asteptarea viitoarei prazi.

     Ridic ochii din randurile abia scrise si o zaresc pe T. A venit langa mine fara zgomot si acum imi pune pe mana labuta ei calda cu pernute moi. Privirea ei parca imi spune:

     "Si furia e parte din tine si are rolul ei. Priveste in interiorul tau, descopera ce anume o face sa reactioneze si ce i-ar trebui ca sa ramana cuminte la locul ei. Invata cum o poti stapani si exerseaza zilnic. Accepta-te asa cum esti, apoi continua-ti drumul".

 

Repost 0
Published by Anaxor - dans Taifasuind cu T
commenter cet article
19 janvier 2017 4 19 /01 /janvier /2017 20:52

E intuneric. Cobor o scara subreda care pare sa nu se mai sfarseasca. De cand merg asa, nici nu mai stiu, dar cumva nici nu mi se pare important. Timpul nu mai are valoare, trecutul si viitorul se contopesc intr-un prezent continuu. Am senzatia ca cineva ma urmareste si privirea aceea invizibila ma arde de pretutindeni si de nicaieri. Deodata ajung in fata unei oglinzi din care ma priveste o fetita impietrita intr-un strigat mut. Fetita mi se pare cunoscuta, dar nu as putea spune unde am mai vazut-o. Imaginea ma atrage ca un magnet, asa ca intind mana si ating oglinda...

 

Cad cu o viteza incredibila. De undeva de sus oglinda imi arata corpul captiv in nemarginirea ei argintie. Acum sunt o masa amorfa si lucrul asta ma inspaimanta. Nu mai stiu cine sau ce sunt sau daca am fost vreodata altceva decat sunt acum...

 

Dupa o vreme, caderea devine din ce in ce mai lina si ma opresc in mijlocul unei incaperi cu sute de oglinzi care nu reflecta nimic. O intrebare isi face loc in mintea mea: oare ele nu reflecta nimic sau eu nu mai exist? Nu am timp sa caut un raspuns, caci din fiecare oglinda isi face aparitia cate o silueta umana fara chip. Aratau ca si cum un sculptor grabit le-a plasmuit din lut moale si a uitat mai apoi sa le termine. Pe masura ce se aproprie de mine, ele capata trasaturi distincte. Sunt eu de o suta, de o mie de ori, la diferite varste. Fiecare "eu" este o emotie, o amintire, o experienta. Toate ma arata acuzator cu degetul si vin aproape, mai aproape, din ce in ce mai aproape, pana cand sunt absorbite in masa amorfa care sunt acum.

 

Avalansa brusca de emotii intense si amintiri e mai mult decat pot suporta. O durere cumplita pune stapanire pe mine si nu ma mai pot gandi la nimic altceva. Sa exist doare... chiar prea mult... Simt ca ma sufoc. Dau sa strig, dar nu reusesc sa scot nici macar un sunet...

 

E intuneric si e cald. Sunt pretutindeni si nicaieri, am inteles tot si in acelasi timp nu stiu nimic. T doarme langa mine. Pot sa-i simt blana moale si respiratia calda...

 

In linistea asurzitoare a noptii, din adancurile subconstientului rasuna Faint...

 

Repost 0
Published by Anaxor - dans Taifasuind cu T
commenter cet article
16 décembre 2016 5 16 /12 /décembre /2016 20:15
Lille in haine de Craciun
Lille in haine de Craciun
Lille in haine de Craciun
Lille in haine de Craciun
Lille in haine de Craciun
Lille in haine de Craciun
Lille in haine de Craciun
Lille in haine de Craciun
Lille in haine de Craciun
Lille in haine de Craciun
Repost 0
12 novembre 2016 6 12 /11 /novembre /2016 19:59

La inceput a fost o conferinta TEDx, apoi un articol scris de colegul meu. Mi-am amintit din nou (oare pentru a cata oara?) ca viata e imprevizibila, ca timpul nostru e limitat si ca nu putem sti niciodata cat din el mai avem la dispozitie. Mi-am amintit ca prea putini oameni traiesc momentul prezent. Unii sunt prinsi in trecut, retraind traume, esecuri sau momente frumoase care au trecut iremediabil, gandindu-se cum ar fi putut face altfel un lucru sau altul sau deruland "in bucla" amintiri de care nu se pot desprinde. Altii traiesc in viitor, planificand ce vor face cand vor avea "destul" (suficienti bani, timp liber, familia pe care si-o doresc, viata la care viseaza). Si unii si ceilalti uita ca singurul moment pe care il avem cu adevarat e momentul prezent. Trecutul nu se mai intoarce si nu se poate schimba, viitorul e incert si imprevizibil. Concentrandu-ne asupra lor pierdem ocazia de a trai, ajungand in final la regrete si frustrari (ce-am facut, ce-as fi putut face, ce-am refuzat, ce-am acceptat) si la realizarea faptului ca nu mai avem timp sa schimbam nimic.

 

Mi-am amintit de tata, care a muncit pana in ultima clipa a vietii. Cu o zi inainte ma sunase mama sa-mi spuna ca a fost cu el la spital unde, dupa ce l-au plimbat pe mai multe sectii, un medic i-a gasit la ecografie o litiaza renala si l-a trimis acasa cu ceva antispastice "ca-i trece". A doua zi dimineata am vorbit cu el in drum spre lucru si l-am rugat ca atunci cand ajunge sa mearga glont la medicul de intreprindere sa mai fie vazut o data. Ghinion, in ziua aceea medicul nu lucra... Seara ma suna mama sa-mi spuna ca a chemat salvarea si il resusciteaza, iar ceva timp mai tarziu o prietena de-a mamei ma suna sa ma anunte ca a murit... Nu pot sti cate visuri si planuri neimplinite au ramas in urma lui. Ma gandesc doar ca a petrecut prea putin timp cu primul nepot si ca n-a mai apucat sa-l cunoasca pe al doilea. Si ca timpul lui cu noi a fost prea scurt.

 

Mi-am amintit ca, avand in vedere antecedentele familiale, la cei 34 de ani ai mei pot spune deja ca jumatate (sau mai mult) din viata s-a dus. Din aceasta jumatate oare cat am trait cu adevarat? Raspunsul: prea putin. Mi-am petrecut timpul pasandu-mi mai mult de parerea si dorintele celorlalti decat de ceea ce era cu adevarat important pentru mine. Si desi acum duc o lupta constienta pentru a ma pune pe primul loc atunci cand conteaza, inca sunt momente cand eu pentru mine sunt absolut inexistenta. Pendulez intre conditionarile trecutului si teama de necunoscut pe care o inspira viitorul. Old habits die hard... but they die eventually. Acum sunt hotarata sa iau fiecare zi pe rand si sa-mi traiesc valorile, pentru ca timpul care imi ramane sa nu fie irosit.

 

Timpul nu are rabdare cu noi si pe masura ce inaintam in varsta nici noi nu mai avem rabdare. Nu mai avem rabdare sa pierdem ore intregi in magazine, la coada, in trafic, la coafor. Ceasul interior ne aminteste ca viata se scurge. Tic-tac, a mai trecut o zi, o luna, un an... Tic-tac, ce ai facut cu timpul tau azi? L-ai folosit intr-un mod care sa-ti fie util?

 

Aminteste-ti ca viata se traieste azi! E tot ce ai.

Repost 0
17 août 2016 3 17 /08 /août /2016 15:39

Filmul de mai sus este un exemplu despre cum presiunea sociala ne poate influenta la modul cel mai serios sanatatea psihica. Este despre lupta continua prin care trece o persoana care s-a luptat cu dependenta de alcool si droguri, dar si cu bulimia, despre punctul de cotitura in care s-a hotarat sa infrunte viata (prima sarcina) si despre propria acceptare ca fiinta umana cu calitati si defecte, dar mai ales cu emotii si sentimente. Este o lectie de viata spusa simplu si sincer, povestea unei luptatoare.

Repost 0
Published by Anaxor - dans TEDx time
commenter cet article
4 août 2016 4 04 /08 /août /2016 19:00

In ultima vreme am mai mult timp personal si am redescoperit conferintele TEDx. In noianul de discursuri motivationale si relatari stiintifice, am dat peste filmuletul de mai sus. In timp ce-l vizionam m-a invadat un amalgam de sentimente si imagini, pe unele le credeam rezolvate, pe altele ingropate bine... experienta personala, experienta profesionala desprinsa din lucrul cu pacienti care au trecut prin cel putin o tentativa de suicid, experiente din psihoterapie... Am trait filmul asta la nivel organic, o senzatie greu de descris de anxietate si somatizare. Mesajul de final este unul cat se poate de real : suferinta in tacere nu e o solutie. Dialogul (cu tine si cu ceilalti - fie ei profesionisti, prieteni sau membri ai familiei) ajuta la mentinerea sperantei, iar unde e speranta, suicidul nu mai are loc.

Repost 0
Published by Anaxor - dans TEDx time
commenter cet article
1 août 2016 1 01 /08 /août /2016 10:54
Abbaye de Montbenoit / Doubs
Abbaye de Montbenoit / Doubs
Abbaye de Montbenoit / Doubs
Abbaye de Montbenoit / Doubs
Abbaye de Montbenoit / Doubs
Abbaye de Montbenoit / Doubs
Abbaye de Montbenoit / Doubs
Abbaye de Montbenoit / Doubs
Abbaye de Montbenoit / Doubs
Abbaye de Montbenoit / Doubs
Abbaye de Montbenoit / Doubs
Abbaye de Montbenoit / Doubs
Abbaye de Montbenoit / Doubs
Abbaye de Montbenoit / Doubs
Abbaye de Montbenoit / Doubs
Abbaye de Montbenoit / Doubs
Abbaye de Montbenoit / Doubs
Abbaye de Montbenoit / Doubs
Abbaye de Montbenoit / Doubs
Abbaye de Montbenoit / Doubs
Abbaye de Montbenoit / Doubs
Abbaye de Montbenoit / Doubs
Repost 0
15 mai 2016 7 15 /05 /mai /2016 07:40
Saut du Doubs
Saut du Doubs
Saut du Doubs
Saut du Doubs
Saut du Doubs
Saut du Doubs
Saut du Doubs
Saut du Doubs
Saut du Doubs
Repost 0
26 mars 2016 6 26 /03 /mars /2016 17:03
Papiliorama / Kerzers
Papiliorama / Kerzers
Papiliorama / Kerzers
Papiliorama / Kerzers
Papiliorama / Kerzers
Papiliorama / Kerzers
Papiliorama / Kerzers
Papiliorama / Kerzers
Papiliorama / Kerzers
Papiliorama / Kerzers
Papiliorama / Kerzers
Papiliorama / Kerzers
Papiliorama / Kerzers
Papiliorama / Kerzers
Papiliorama / Kerzers
Papiliorama / Kerzers
Papiliorama / Kerzers
Papiliorama / Kerzers
Papiliorama / Kerzers
Papiliorama / Kerzers
Papiliorama / Kerzers
Papiliorama / Kerzers
Papiliorama / Kerzers
Papiliorama / Kerzers
Papiliorama / Kerzers
Papiliorama / Kerzers
Papiliorama / Kerzers
Papiliorama / Kerzers
Papiliorama / Kerzers
Papiliorama / Kerzers
Papiliorama / Kerzers
Papiliorama / Kerzers
Papiliorama / Kerzers
Papiliorama / Kerzers
Papiliorama / Kerzers
Papiliorama / Kerzers
Papiliorama / Kerzers
Papiliorama / Kerzers
Papiliorama / Kerzers
Papiliorama / Kerzers
Papiliorama / Kerzers
Papiliorama / Kerzers
Papiliorama / Kerzers
Papiliorama / Kerzers
Papiliorama / Kerzers
Papiliorama / Kerzers
Papiliorama / Kerzers
Papiliorama / Kerzers

Papiliorama este un parc zoologic care cuprinde o parte dedicata fluturilor tropicali (de unde si numele de Papiliorama), Nocturama - partea dedicata animalelor nocturne, Jungle Trek - partea dedicata florei si faunei tropicale, Zoe Zoo - micul parc zoologic cu animale domestice pe care copiii le pot atinge si un loc de joaca. Noi am fost astazi acolo pentru a doua oara, iar cel mic a petrecut cateva ore educative si s-a putut juca atat cat a dorit. La plecare nu s-a putut desparti de un crocodil de plastic pe care l-a vazut in magazinul complexului, asa ca am folosit ocazia pentru a-i imbogati colectia de animale pe care o are acasa (vreo 40-50 pana acum si le numeste pe toate, fara sa greseasca). In cadrul parcului unele animale sunt libere. Ai o senzatie ciudata cand iti zboara liliecii la 1 cm de crestetul capului, cand pasarile tropicale se cocoata pe gard la nici o jumatate de metru de tine, sau cand fluturii ti se aseaza pe haine. Copiii sunt foarte incantati de tot ce vad in jur si invata multe lucruri noi fara sa depuna efort. Daca treceti prin zona, merita sa va opriti la Papiliorama!

Repost 0
10 mars 2016 4 10 /03 /mars /2016 14:36

Ma aflu la al doilea concediu medical in trei saptamani si cum m-am trezit dintr-o data cu timp liber, m-au napadit amintirile si mai ales comparatiile intre cum a fost "atunci"- la inceputul maretei mele cariere in halat alb, si "acum"- dupa ani de practica.

Cum a fost "atunci"

Am inceput rezidentiatul in 2008, intr-un oras pe care-l vizitasem o singura data inainte, dar care mi s-a parut cel mai potrivit pentru un nou inceput. Am venit la Cluj cu mult entuziasm si speranta ca "se poate mai bine", ca oamenii sunt altfel (mai cinstiti, mai buni), ca poti fi apreciat pentru ceea ce esti si nu neaparat pentru ce nume ai sau cine iti sunt rudele.

Am pornit de la un salariu de 900 de lei, care includea sporul de periculozitate acordat psihiatriei, bani din care-mi ramaneau maxim 200 de lei dupa ce plateam chiria si cheluielie adiacente, dar din care in mod miraculos reuseam sa si pun "la pusculita" cate ceva in fiecare luna. Am muncit extra: la un cabinet particular, in cadrul studiilor clinice si am facut lucrari practice cu studentii UMF. In 5 ani salariul a crescut si a scazut dupa cum au dictat economia si deciziile politice, am reusit mereu sa supravietuiesc fara sa datorez nimic nimanui si mai ales fara sa fie nevoie sa mai cer bani parintilor.

Am facut formari suplimentare in psihoterapie si hipnoterapie, cu scopul de a fi un om si un medic mai bun.

Mi-am intemeiat o familie, ne-am hotarat sa avem o casa "a noastra" in care am bagat toate economiile si la constructia careia ne-a ajutat enorm familia sotului pe plan financiar, cu conditia sa platim inapoi cand ne mai punem pe picioare. A aparut Piticot si o data cu el am trecut intr-o noua etapa.

Am devenit medic specialist, am lucrat intr-o clinica privata unde m-am simtit bine, cu o echipa frumoasa si un program care-mi permitea sa fiu suficient de prezenta pentru Piticot si pentru jumatatea mea. Am acumulat din ce in ce mai multa experienta si incredere in fortele proprii. Din nou am munci extra: consultatii la un camin de batrani si orele cu studentii. A fost una dintre cele mai bune perioade ale mele, cand in sfarsit imi gasisem locul si ma simteam "acasa".

Dupa o vreme, am ajuns in familie la concluzia ca oricat ne-am stradui, nu vom reusi sa rambursam datoriile daca nu schimbam ceva. De aici au pornit demersurile pentru a lucra "afara" si o perioada tumultoasa cu interviuri, alergatura dupa acte, incertitudini si multa anxietate (pentru mine).

Cum este "acum"

A trecut putin mai mult de un an de cand suntem "afara". Locuim intr-un apartament pentru care platim o chirie ridicol de scumpa, fac naveta in fiecare zi la locul de munca si avem o viata decenta, fara excese. Am reusit deja sa rambursez jumatate din datorie si sa-mi ajut familia ramasa acasa atat cat am putut.

Piticot e complet integrat, deocamdata refuza sa vorbeasca romaneste dar intelege tot si numai cand vrea "scapa" cate un cuvant. Eu insist sa-i vorbesc in romana pentru ca ma gandesc serios sa ne intoarcem si nu vreau sa fie un soc prea mare pentru el. Sotul e si el integrat, ca doar s-a intors la el "acasa".

Eu sunt pe nicaieri. Nu reusesc sa ma obisnuiesc aici iar ceea ce am lasat in urma imi lipseste enorm. Iesim destul de rar, ne-am permis cateva escapade de weekend in Burgogne, dar cam atat. Lucrez de la 8 la 17, dar ajung acasa undeva pe la ora 18 ceea ce imi lasa foarte putin timp pentru noi. Fiind singurul medic de pe sectie la 30 de pacienti (uneori si mai multi), responsabilitatea e mare. Am o echipa grozava, ceea ce ma ajuta mult si stiu ca sunt apreciata, dar cand ajungi la limita de burn-out chestia asta zau ca nu te incalzeste prea mult. De la stress si oboseala am avut probleme cu sarcina (yup, Piticot is getting promoted to big brother), ceea ce m-a facut sa ma gandesc serios la viitor. Mai am nevoie de un an ca sa lichidez datoriile si pe urma pot spune ca o iau de la zero. Mi-am facut planul pentru cand ne intoarcem la Cluj, stiu ce vreau si mai stiu ca voi ajunge acolo, chiar daca asta inseamna multa munca si neuroni cazuti la datorie.

Intotdeauna am avut impresia ca n-am facut cine stie ce in viata. Acum, uitandu-ma in urma, imi dau seama ca de fapt am parcurs un drum destul de lung, care n-a fost decat preludiul a ceea ce urmeaza. Am muncit, am cunoscut oameni si locuri, am noroc de niste prieteni minunati care s-au construit la randul lor prin forte proprii, pe care ii respect si carora le multumesc ca mi-au fost alaturi chiar daca uneori poate ca nu le-a fost usor. Am familia pe care mi-am dorit-o si un sot care ma intelege si ma ajuta cat de mult poate. Nu-mi mai doresc decat sanatate, ca sa pot face tot ce mi-am propus.

N.A. Acesta este cel mai personal articol pe care l-am scris vreodata pe blog si care s-a "nascut" din nevoia de a face un bilant al ultimilor 9 ani vin viata mea, pentru a putea pasi mai departe. Se stie doar ca femeia la 30 (si ceva) de ani e complicata :)

In incheiere, va las in compania uneia dintre melodiile mele preferate de la Evanescence - Lithium. Enjoy!

Repost 0
21 février 2016 7 21 /02 /février /2016 17:38
Japan Impact 2016 / Lausanne
Japan Impact 2016 / Lausanne
Japan Impact 2016 / Lausanne
Japan Impact 2016 / Lausanne
Japan Impact 2016 / Lausanne
Japan Impact 2016 / Lausanne
Japan Impact 2016 / Lausanne
Japan Impact 2016 / Lausanne
Japan Impact 2016 / Lausanne
Japan Impact 2016 / Lausanne
Japan Impact 2016 / Lausanne
Japan Impact 2016 / Lausanne
Japan Impact 2016 / Lausanne
Japan Impact 2016 / Lausanne
Japan Impact 2016 / Lausanne
Japan Impact 2016 / Lausanne
Japan Impact 2016 / Lausanne
Japan Impact 2016 / Lausanne
Japan Impact 2016 / Lausanne
Japan Impact 2016 / Lausanne
Japan Impact 2016 / Lausanne
Japan Impact 2016 / Lausanne
Japan Impact 2016 / Lausanne
Japan Impact 2016 / Lausanne
Japan Impact 2016 / Lausanne
Japan Impact 2016 / Lausanne
Japan Impact 2016 / Lausanne
Japan Impact 2016 / Lausanne
Japan Impact 2016 / Lausanne

Astazi am ajuns la conventia de la Lausanne a fanilor anime si manga si nu pot spune decat ca mi-a placut foarte mult. Au avut de toate: merchendise, proiectii, ateliere, concerte, cosplay, aleea artistului, maid cafe si chiar un tatoo artist. Ne-am plimbat peste tot, am ascultat muzica buna (o parte din concertul semi acustic al celor de la Neko Light Orchestra), ne-am odihnit la Maid Cafe, unde Piticot si-a bagat amadoua mainile in crema de la cupcakes si mi-a furat jumatate din ceai :) , am admirat costumele celor care se plimbau pe langa noi, printre care doua Chi absolut adorabile, mama si fiica si am reusit in sfarsit sa-mi fac un portret in stil manga. Multumesc Tim Fischer! Singurul regret e ca nu am ajuns la concursul de cosplay, deoarece era foarte multa lume. Cei care se ocupau cu securitatea evenimentului erau prezenti peste tot si m-am distrat teribil cand mi-au controlat geanta umflata si cu aer suspect, iar cand au deschis-o n-au gasit decat... scutece :P Au fost oameni de toate varstele: elevi, studenti, parinti cu bebelusi in carucioare, bunici cu ochii-n patru dupa nepoti. Ce mai, m-am simtit in largul meu de cand am intrat pe usa. Daca pot, la anu' repet experienta.

Repost 0