Overblog Suivre ce blog
Administration Créer mon blog

Présentation

  • : Le blog d'Anaxor
  • Le blog d'Anaxor
  • : impresii, calatorii, fotografii si tot ce-mi mai trece prin cap
  • Contact

Recherche

Liens

27 novembre 2008 4 27 /11 /novembre /2008 15:27

Dawn se apropie de salcie si ingenunchie la radacina ei. Crengile subtiri ii dezmierdara fata. Dawn inchise ochii si se lasa in voia acelei dulci mangaieri, apoi intinse mana si atinse scoarta aspra.

Incet, imaginea mamei ei deveni din ce in ce mai clara. Aceasta ii zambea dragastos.

- Ai venit in sfarsit, draga mea. Nu credeam ca te voi revedea.

Dawn nu putea vorbi din  cauza emotiei puternice.

- Imi pare atat de rau ca nu te-am putut vedea crescand, dar nu am incetat nici o clipa sa ma gandesc la tine. Te-am purtat mereu in suflet.

- Mama, spuse Dawn intr-un tarziu. Nu pot sa cred ca te vad insfarsit. Nu vreau sa ma mai despart de tine !

Lady Aurora ii zambi din nou.

- Draga mea, eu sunt o salcie acum. Ma poti vedea pentru ca iti doresti foarte tare acest lucru, dar nu ma poti readuce la viata. Si, oricum, nu ne vom desparti niciodata. Voi fi mereu mama ta, iar tu vei fi intotdeauna fiica mea... Nimeni nu poate schimba acest lucru.

Dawn o privi cu lacrimi in ochi.

- Trebuie sa te intorci in lumea oamenilor, draga mea copila. Ai si acolo o mama care te asteapta si careia ii este foarte dor de tine. Pe mine ma vei gasi mereu aici, spuse lady Aurora aratand spre inima lui Dawn. Tot ce trebuie sa faci e sa te gandesti la mine.

Dawn deschise ochii. Salcia o mangaie din nou pe obraji.

Se intoarse spre Spiritul Padurii si zise :

- Trebuie sa ma intorc. Voi veni de fiecare data cand va fi nevoie de mine.

- Stiu ca vei veni, raspunse Spiritul Padurii.

Sasha se apropie de Dawn si ea i se urca pe spate. Drumul inapoi dura doar cateva secunde. Acum se afla din nou in poienita unde se afla casuta in care locuise 14 ani. Pe prispa, mama ei adoptiva citea o carte. Parea ca imbatranise in cele cateva zile de cand Dawn plecase.

- Mama ? spuse Dawn in timp ce se apropia de prispa.

Aceasta scapa cartea din mana si o privi, parca neindraznind sa-si creada ochilor.

- Te-ai intors ! Oh, Doamne, te-ai intors la mine ! spuse ea printre lacrimi.

- Bineinteles ca m-am intors. Nu ti-am promis atunci cand am plecat?

Se imbratisara. Amandoua radeau si plangeau in acelasi timp.

« Asta trebuie sa fie fericirea », gandi Dawn. « Sa fii acasa, alaturi de cei dragi ! »

 

THE END

 

Repost 0
16 novembre 2008 7 16 /11 /novembre /2008 16:12

Dawn se simtea atat de relaxata, incat nu mai dorea sa se trezeasca. Era atat de bine sa nu te gandesti la nimic !

Ceva rece ii atinse mana. Dawn se trezi si il vazu pe Sasha. Blana lui alba era in contrast cu negrul absolut al noptii. Cerul era  acoperit de nori care nu lasau sa treaca nici o raza de luna.

Incerca sa se ridice, dar o durea tot corpul. Inca tinea strans in mana Piatra Lunii. Incet, isi aminti totul. Lacrimile ii alunecara pe obraji, fara sa-si dea seama. Nu vedea decat imaginea calului negru napustindu-se asupra mamei ei si pe Philotes luptandu-se cu kerele, in timp ce Sasha o ducea la adapost.

- Linisteste-te Dawn, s-a terminat, zise Sasha.

- Da, acum s-a terminat totul. Hai sa ducem Piatra inapoi!

Se urca pe spatele lui Sasha si pornira pe drumul de intoarcere. Cand au ajuns pe malul lacului argintiu, era aproape dimineata.

Dawn stia ca Piatra statea pe fundul lacului, dar nu stia cum sa o duca acolo. Sa o arunce pur si simplu ? Inca o tinea nehotarata in maini cand norii se destramara, lasand luna sa se oglindeasca in apele lacului. Luminata de razele firave, Piatra lunii i se desprinse din maini si pluti pana in mijlocul lacului. Apele se despartira, facandu-i loc sa coboare, apoi se inchisera la loc.

Ceata care plutea printre copaci disparu intr-o clipa, copacii infrunzira, iar pamantul se acoperi de iarba si flori. Dawn privea incantata aceasta schimbare.

- Stiam ca vei reusi, spuse o voce.

Dawn se uita in spate si vazu un batran acoperit cu o pelerina de frunze, al carui chip plin de riduri adanci ii era atat de cunoscut.

- De ce nu mi-ai spus nimic despre el ? intreba Dawn.

Spiritul Padurii o privi cu tristete.

- Nu am vrut sa-ti sporesc durerea.

- Am dreptul sa stiu adevarul. Te rog, spune-mi adevarul !

Spiritul Padurii ii facu semn sa se aseze, apoi spuse :

- Regele Metus a venit sa o vada pe mama ta, lady Aurora, sub pretextul unei oferte de pace. Cucerise deja multe regate si se stia ca pusese ochii pe Padurea Eterna, asa ca mama ta a fost foarte prudenta, dar el a stiut sa-i invinga temerile si sa o faca sa aiba incredere in el. Cand te-ai nascut tu, lady Aurora te-a dus sa vezi Piatra Lunii, conform obiceiului.

- De ce ?

- Piatra este cea care isi alege Protectorul si nu invers. Daca nu te-ar fi acceptat, ar fi trebuit sa cautam pe altcineva.

- Dar m-a acceptat.

- A facut mai mult decat atat ! A hotarat sa ti se supuna intru totul.

- De ce ? intreba Dawn uimita.

- Parintii tai au fost amandoi oameni foarte puternici. Cei mai puternici de pana atunci. Dar au fost, in acelasi timp, foarte diferiti unul de celalalt. Din acest motiv destinul tau este deosebit. Piatra a stiut ca vei fi nevoita sa te lupti cu unul dintre ei si a avut incredere ca vei face alegerea corecta.

Cand a vazut ca nu reuseste sa o convinga pe mama ta sa-i dea Piatra, regele Metus a hotarat sa atace.

- Stiu. Mama i-a rugat pe Philotes si pe Sasha sa ma duca intr-un loc sigur si a plecat sa-l infrunte. Am vazut cand s-a transformat intr-un cal negru si, cu coroana in forma de corn, a atacat-o.

- N-am stiut ca ai fost martora la acele momente, zise Spiritul Padurii.

Dawn il privi drept in ochi.

- De ce nu mi-am amintit nimic pana acum ? intreba ea.

- Philotes s-a gandit ca e mai bine pentru tine sa nu-ti amintesti nimic asa ca, inainte ca Sasha sa te duca in lumea oamenilor, ti-a adunat toate amintirile si le-a pus intr-un diamant.

Dawn isi aminti de diamantul cu fum stralucitor in mijloc, pe care il avea la gat cand o atacase regele Metus si care ii salvase viata, nelasand cornul sa-i strapunga pieptul.

- Mi-am amintit totul cand s-a spart diamantul, murmura Dawn. Dar de ce a fost nevoie sa ma intorc acum?

- Regele Metus a aflat, nu stiu exact cum, ca tu esti cea care poate controla Piatra si avea un plan sa te atraga de partea lui. Trebuia sa afli adevarul, fie el si partial, ca sa il poti infrunta. Si mai trebuia, de asemena, sa nu fii constienta de puterea ta. Lucrul asta a fost cel mai dificil, mai ales ca ai fost la un pas sa-ti dai seama atunci cand ai plecat sa ma cauti.

Dawn era din nou nedumerita.

- Te cautam in directia gresita ! Philotes mi-a spus ca doar vietuitoarele padurii stiu unde te pot gasi, dar eu nu am vazut nici una !

- Vietuitoarele padurii... si Padurea insasi !

Dawn isi aminti de vocile pe care le auzise.

- Am auzit copacii vorbind intre ei ?

Spiritul Padurii zambi.

- Da. De aceea l-am trimis pe Sasha sa te aduca la mine. Datoria lui a fost sa te protejeze si sa te impiedice sa-ti folosesti puterile pana la confruntarea cu regele Metus.

- Cum l-am invins ? Nu-mi amintesc sa fi facut ceva !

- Puterea lui era in coroana. Acolo pastra sufletele pe care i le aduceau kerele si se hranea cu ele. Cand te-a atacat, coroana transformata in corn s-a spart de diamantul de la gatul tau. In acest fel, sufletele au fost eliberate si el si-a pierdut puterile.

- Dar cum am iesit din munte ?

- Simplu: ti-ai dorit sa iesi si Piatra s-a supus dorintei tale. Te-ai transformat intr-o raza de soare si ai iesit la suprafata.

- Asta face Piatra ? Ma schimba intr-o raza de soare ?

Spiritul padurii rase.

- Asta e unul din lucrurile pe care le poate face. Cu timpul, vei afla care ii sunt adevaratele puteri.

- Mai am o singura intrebare, spuse Dawn. Philotes a spus ca mama mea va fi mereu aici. Ce inseamna asta ?

Spiritul Padurii o privi cu seriozitate.

- Protectorul Pietrei nu poate fi ucis pur si simplu, deoarece apartine acestor locuri trup si suflet. De aceea, atunci cand regele Metus a incercat sa o omoare, lady Aurora a devenit unul dintre copacii Padurii Eterne. Iat-o !

Spiritul Padurii ii arata o salcie stralucind sub razele soarelui de dimineata.

Repost 0
10 novembre 2008 1 10 /11 /novembre /2008 14:12

Un zgomot puternic de sticla sparta, o lumina orbitoare, apoi liniste.

Micuta Dawn se juca fericita pe malul lacului cu Sasha alaturi, sub privirile iubitoare ale mamei sale... se plimba prin padure pe spatele lui Philotes si acesta ii vorbea despre tinuturi indepartate... asculta povestile unui stejar batran... regele Metus ataca padurea, iar mama ei o incredinta lui Philotes si pleca la lupta... Philotes si Sasha o duceau departe de locul bataliei, dar ea putea vedea cum un cal negru cu corn ascutit se napustea asupra mamei ei... erau urmariti de kere... steaua de pe fruntea lui Philotes straluci puternic... Sasha o lua din locul in care Philotes se lupta cu kerele...

Dawn deschise ochii. In jurul ei se aflau bucati din diamantul pe care il purta la gat in ziua in care fusese gasita langa Sasha, pe patul de frunze. Ceva mai incolo, pe jos, se afla regele Metus care-si recapatase infatisarea omeneasca. Coroana lui era sparta, iar Piatra Lunii stralucea la cativa pasi de el.

Dawn se ridica, merse spre Piatra si o lua in mana. Piatra incepu sa straluceasca din ce in ce mai tare si o caldura placuta o invalui.

- Ce-ai facut, copil nesocotit ?!

Dawn tresari. Regele Metus se tara spre ea. Arata absolut ingrozitor, cu fata schimonosita de ura. Parea ca se topeste cu fiecare clipa. Pe masura ce se apropia de Dawn, lasa in urma o dara de apa neagra.

- Da-mi Piatra ! urla el.

Dar, inainte sa ajunga la Dawn, se transforma intr-o balta de apa neagra. Speriata, Dawn iesi in fuga din incaperea de granit, traversa micul tunel si ajunse in incaperea luminata in care o intalnise pe Kaya.

Un urlet rasuna in munte.

- Prindeti-o ! Ne-a ucis stapanul !

Kaya, cu aripile desfacute, se napusti spre Dawn, urmata de celelalte kere.

Dawn alerga printre maracini, fara sa-i pese de spinii lungi si ascutiti, apoi prin al doilea tunel, cufundat in intuneric. Traversa podul de piatra si ajunse la stanca din mijlocul lacului subteran.

Apele lacului erau involburate, formand valuri inalte din care se ridicau spre ea mii de capete si maini, toate incercand sa-i ia Piatra.

- Prindeti-o ! se auzi vocea Kayei, din ce in ce mai aproape.

Dawn privi in jur. Nu avea nici o scapare ! Stranse Piatra la piept si inchise ochii.

O lumina puternica o invalui si zgomotul din jur se estompa, pana disparu cu desavarsire.

Repost 0
4 novembre 2008 2 04 /11 /novembre /2008 14:57

Dawn a avut nevoie de cateva minute bune inainte sa poata respira normal. Apoi observa un alt tunel, mai mic, care parea cioplit cu mare grija in peretele stancos. Il traversa si ajunse intr-o incapere circulara de granit negru, in mijlocul careia se afla un barbat asezat pe un tron de piatra.

Avea par lung, negru, care ii incadra fata palida, cu trasaturi regulate, ca o sculptura greceasca. Ochii lui negri au sclipit viu cand s-au oprit asupra lui Dawn. Pe cap avea o coroana de onix in centrul careia se afla o piatra alba, stralucitoare, in forma de lacrima.

- Piatra Lunii, gandi Dawn.

Barbatul cobori de pe tron si se apropie de ea.

- Trebuie sa-mi cer scuze pentru primirea de care ai avut parte. Kaya e cea mai buna dintre kerele mele, dar nu prea stie sa se poarte cu oaspetii, spuse el schitand un zambet.

Dawn ramase tacuta.

- Stii cine sunt eu ? intreba barbatul.

- Regele Metus, presupun, raspunse Dawn.

El izbucni intr-un ras lipsit de veselie, care rasuna ciudat in incaperea rotunda.

- Regele Metus, presupun, repeta el. Se pare ca Spiritul Padurii nu ti-a spus tot adevarul. Eu sunt tatal tau !

Dawn primi aceasta lovitura fara sa clipeasca.

- Nu poti fi tatal meu. Nu e adevarat !

- De ce nu ?

- Pentru ca mama mea nu te-ar fi ales niciodata, spuse Dawn cu hotarare.

- Oh, dar a facut-o. Vezi tu, stiu cum sa-i conving pe ceilalti sa faca exact ceea ce vreau eu.

In timp ce vorbea, se apropie din ce in ce mai mult de Dawn.

- Pacat ca s-a hotarat sa mi se impotriveasca.

- Asa ca ai ucis-o ! striga Dawn, cu ochii plini de lacrimi.

- Un detaliu minor.

- Cum ai putut ?!

Dawn tremura si lacrimile ii udau obrajii. Nu-i venea sa creada cu cata seninatate vorbea regele Metus despre ceea ce facuse.

- Sunt cel mai puternic rege din cati au existat vreodata. Singurul lucru care-mi lipsea pentru a fi nemuritor era Piatra Lunii. Mama ta nu a vrut sa mi-o dea, asa ca m-am descotorosit de ea. Din nefericire, nu am putut afla de la ea cum sa folosesc Piatra, dar imi vei spune tu.

- Ce te face sa crezi asta ? intreba Dawn. Simtea cum ii creste in suflet mania si aversiunea fata de omul din fata ei.

- Noi doi semanam foarte mult, spuse regele Metus. Amandoi ne dorim puterea absoluta.

- Te inseli.

- Oare ? Nu vezi cat de repede ai venit dupa Piatra cand ai aflat unde e si ce poate face ? Alatura-mi-te si vom conduce lumea impreuna !

- Am venit sa te opresc si sa duc Piatra inapoi, unde ii este locul.

- Draga mea, asta e cea mai proasta decizie pe care ai fi putut sa iei. Sa nu crezi ca faptul ca esti fiica mea ma va opri sa te ucid !

- Nici nu m-as fi asteptat la altceva din partea ta ! raspunse Dawn cu tot dispretul de care era in stare.

- Spune-mi cum sa folosesc Piatra !

- Nu !

Dawn nu avea nici cea mai mica idee cum sa foloseasca Piatra Lunii, dar asta era ultimul lucru la care se gandea acum.

- Se pare ca va trebui sa te conving sa-mi spui.

Regele Metus isi ridica bratele spre ea si Dawn simti cum o strange o forta invizibila, strivind-o. Nu putea respira si avea impresia ca ii va exploda capul de durere.

- Spune-mi cum sa folosesc Piatra !

- Niciodata !

Forta invizibila o stranse si mai mult si Dawn cazu in genunchi.

- Spune-mi !

Dawn nu putea vorbi. Dupa cateva minute, forta care o strivea disparu. Dawn il privi pe regele Metus. Acesta parea putin nedumerit.

- Esti prima care mi-a suportat stransoarea. Nimeni nu  a rezistat atat, nici macar mama ta.

Dawn se ridica in picioare.

- Dar te-am avertizat, continua regele Metus, ca nu ma voi da in laturi sa te ucid daca trebuie. Spune-mi cum sa folosesc puterile Pietrei!

- Nu-ti voi spune niciodata nimic.

- Atunci vei muri, raspunse regele cu o voce de gheata.

Dawn il privi transformandu-se intr-un cal negru ca taciunele. Coroana lui de onix isi schimba forma, preschimbandu-se intr-un corn ascutit ce continea Piatra Lunii, ca un miez de lumina alba. Calul negru se ridica pe picioarele din spate, se avanta si isi infipse cornul in pieptul lui Dawn, in dreptul inimii.

Repost 0
31 octobre 2008 5 31 /10 /octobre /2008 16:52

In scurt timp adormi, leganata de ritmul pasilor lui Sasha si doborata de amalgamul de emotii pe care il traise in ultima zi. Cand deschise ochii soarele apunea, aruncand o lumina rosie ce scalda un tinut pustiu, ca un desert enorm, in mijlocul caruia se ridica, amenintator, un munte cu stanci netede si ascutite. De peste tot se iveau mici izvoare cu apa neagra, care se uneau formand un rau lat ce inconjura muntele.

La poalele muntelui, Dawn cobori de pe spatele lui Sasha si privi stancile. Stia ca trebuia sa ajunga in inima muntelui, dar cum ? Nu vedea nici o poteca, nici o pestera, iar pe stanci nu se putea catara nimeni. Si, mai ales, nu vedea nici o posibilitate de a traversa raul pentru a ajunge pana la munte.

Se apropie de rau si privi apele intunecate.

- Aaah !!

O mana se ridicase din valuri si o prinse de picior. Dawn se trase speriata inapoi si privi cum se ridica deasupra apei capul unui razboinic.

- Pleaca de aici, inca te mai poti salva ! spuse razboinicul inainte de a fi inghitit din nou de ape.

Dawn privi cursul raului si observa ca acesta forma un vartej la baza unei stanci, disparand apoi sub munte.

Intr-o clipa realiza ca aceasta era singura cale spre inima muntelui. Il privi pe Sasha, care statea la cativa pasi in spatele ei, apoi, dupa ce trase adanc aer in piept, se arunca in rau.

Curentul o purta repede prin vartej si apoi din ce in ce mai adanc. Dawn era inconjurata de sentimentele sufletelor pierdute care se aflau in apele raului. Putea sa le simta toata durerea, disperarea, mania si singuratatea, iar acestea erau atat de intense, incat aproape ca o raneau.

Dupa un timp, simti ca apele isi domolesc cursul si reusi sa iasa la suprafata. Se afla acum intr-un fel de lac subteran. O stanca se ridica de pe fundul lacului, ca o mica insula si se unea printr-un pod de piatra cu peretele muntelui, in care se deschidea un tunel.

Dawn inota pana la stanca, apoi traversa podul fragil de piatra si intra in tunel. Merse o vreme in intuneric deplin, pipaind drumul si pasind cu mare atentie. La iesirea din tunel o intampina un cantec duios. Nu putea vedea cine canta, deoarece intre ea si acel cineva se afla un zid de maracini cu spini lungi si ascutiti.

Dorinta de a afla cine canta, de a vedea un chip omenesc, era foarte mare, asa ca Dawn incerca sa treaca de maracini dar, cu fiecare pas pe care il facea, acestia pareau sa se stranga si mai mult injurul ei. Cand in sfarsit reusi, era plina de zgarieturi, iar hainele ii erau rupte pe alocuri, marturie a trecerii printre spinii ascutiti.

Dawn se opri un moment sa-si traga sufletul si sa-si obisnuiasca ochii cu lumina care parea sa vina de pretutindeni. La cativa pasi in fata ei se afla o femeie cu parul aramiu, imbracata intr-o rochie de un alb sclipitor. Era cu spatele la Dawn si murmura un cantec.

- Cine esti ? intreba Dawn.

Femeia cu plete aramii se intoarse spre ea si Dawn avu strania senzatie ca priveste intr-o oglinda care o arata cu cativa ani mai mare.

- Mama ?

Femeia zambi.

- Esti chiar tu ?

Femeia facu semn din cap ca da. Dawn se apropie incet, cu pasi sovaitori. Cand ajunse foarte aproape femeia intinse mana, dar in locul unei mangaieri dragastoase, degetele ei se stransera in jurul gatului lui Dawn.

Abia respirand, Dawn o privi. Se schimbase intru totul : pielea capatase o nuanta cenusie, degetele erau ca niste gheare incovoiate, zambetul plin de rautate ii dezvelea dintii ascutiti, iar pe spate purta o pereche de aripi de piele. De sus si pana jos, arata ca un liliac cu trup de om.

- Esti atat de usor de pacalit ! Am crezut ca Paznicul va reprezenta o provocare, dar se pare ca m-am inselat. Nu conteaza, moartea ta il va multumi pe stapanul meu.

Degetele ei se stransera si mai tare in jurul gatului lui Dawn, iar ranjetul i se lati pe fata.

- Kayla, las-o ! se auzi o voce puternica, al carei ecou rasuna in tot muntele.

- Se pare ca stapanul meu are alte planuri pentru tine, spuse Kayla privind-o taios.

Apoi isi desclesta degetele de pe gatul fetei, isi desfacu aripile si disparu.

Repost 0
29 octobre 2008 3 29 /10 /octobre /2008 09:25

Era un chip bland si salbatic totodata. Sprancenele stufoase acopereau pe jumatate ochii lui mari, nasul coroiat arata ca ciocul unei pasari de prada, iar gura ii era arcuita intr-un suras bland. Parul, adunat in suvite si impletit pe alocuri cu crengute subtiri inverzite, ii incadra fata plina de riduri adanci.

In mainile ei, chipul prinse viata. O privi si zise :

- Ai venit exact la timp. Regele Metus va descoperi curand secretul Pietrei, simt asta. Trebuie sa o aduci inapoi si sa o incredintezi apelor lacului. Doar atunci va renaste Padurea Eterna.

- Unde il pot gasi ?

- Regatul lui se afla departe de aceste locuri, spre nord, in inima Muntelui Intunecat. Muntele e inconjurat de Raul Plangerii, care aduna sufletele luate de kere din toate colturile lumii. E un taram al disperarii si al mortii. Toti cei care au incercat sa-l infrunte, si-au gasit sfarsitul.

- Eu voi reusi, spuse Dawn cu ochii inflacarati si pumnii stransi.

Un tremor puse stapanire pe ea, fara sa-l poata controla.

- Manie, spuse Spritul Padurii medidativ. Te va face sa actionezi pripit si nu o va aduce inapoi pe mama ta.

O privi drept in ochi.

- Dawn, trebuie sa te eliberezi de asemenea sentimente. Nu-ti vor aduce nimic bun, dimpotriva ! Ii vor permite regelui Metus sa te ucida mai repede si asta nu trebuie sa se intample. Daca tu mori, totul va fi pierdut pentru noi. Padurea Eterna va inceta sa existe.

- Nu mai exista nimic altceva care sa protejeze Padurea ?

Spiritul padurii ofta.

- Nu. Aceasta era datoria mea si am indeplinit-o timp de sute de ani. Dar, dupa cum vezi, nu mai sunt tanar si am hotarat ca e timpul sa ma retrag, asa ca am creat Piatra Lunii, am inzestrat-o cu o mare parte din puterile mele si am incredintat-o unui paznic. Mama ta a fost cel mai bun paznic de pana atunci. Era o femeie foarte inteleapta, stia cum sa pastreze armonia intre vietuitoarele Padurii si cum sa-i infrunte pe dusmani. Era corecta cu toata lumea, un  adversar de temut, dar si o prietena loiala, asa ca toti o respectau.

- Dar tatal meu ?

- Nu mai e timp, trebuie sa pleci acum ! Sasha te va duce pana acolo.

Vocea lui devenise dintr-o data taioasa, asa ca Dawn nu mai insista. Chipul de lemn i se desprinse din maini si pluti in fata ei.

- Ai mare grija ! Vei intra intr-un taram in care speranta nu exista si unde va trebui sa-ti infrunti cele mai negre ganduri. Nu te lasa prada disperarii, iti poti pierde puritatea sufleteasca ! spuse Spiritul Padurii si chipul lui disparu intr-o explozie de lumina.

Dawn ramase pe ganduri. Tot ceea ce aflase pana acum despre mama ei o facea sa-si doreasca sa o fi cunoscut, dar stia ca era mult prea tarziu si acest lucru o apasa enorm. Si mai era nedumerita de faptul ca Spiritul Padurii evitase sa-i vorbeasca despre tatal ei. De ce oare ?

Iesi din grota si il gasi pe Sasha asteptand-o nerabdator. Fara sa spuna un cuvant, il imbratisa strans, incercand sa-si alunge din minte toate intrebarile si sa se concentreze asupra calatoriei care urma. Se urca apoi pe spatele lui si pornira spre Muntele Intunecat.

Repost 0
27 octobre 2008 1 27 /10 /octobre /2008 14:55

Dawn se aseza pe malul lacului si privi mult timp suprafata nemiscata a apei. Ceea ce tocmai aflase explica multe lucruri. Dar ce s-a intamplat cu mama ei dupa ce a  pierdut ?

- A murit ?

- Intr-un fel, da. Dar ea va fi mereu aici.

Dawn il privi nedumerita.

- Vei intelege la momentul potrivit. Acum trebuie sa ajungi la Spiritul Padurii. El te va indruma si iti va spune cum sa-l gasesti pe regele Metus.

- Cum ajung la el ? Unde e ?

- Nu stiu. Doar Padurea si vietatile ei stiu unde isi afla salasul. Il vei gasi, nu te ingrijora, dar trebuie sa te grabesti.

Ceata din care era facut calul alb incepu sa se destrame.

- Stai ! Nu mi-ai raspuns la prima intrebare !

Dawn a crezut ca vede in ochii lui urma unui zambet.

- Ma numesc Philotes.

Si disparu. Ceata plutea printre copaci la fel de nemiscata ca inainte.

Dawn nu mai pierdu nici o clipa si porni in cautarea Spiritului Padurii dar, dupa cateva ore, realiza ca era un lucru aproape imposibil. Padurea Eterna era imensa. I-ar fi luat ani intregi sa o strabata toata, iar ea nu stia nici macar ce cauta. Era oare o pestera, un copac, o vizuina ? Stia ca avea nevoie de ajutor, dar pe cine sa intrebe ? Philotes i-a spus ca vietatile padurii stiau unde ar putea fi gasit Spiritul Padurii, dar tot el i-a spus ca apropate toate murisera, iar cele care si-au gasit atunci adapost stateau ascunse. Nu avea nici o sansa sa gaseasca vreuna.

Obosita, se aseza la radacina unui fag si inchise ochii. Incet, isi goli mintea de ganduri si framantatri. Era pe punctul de a adormi, cand i se paru ca aude voci peste tot in jurul ei.

- Ea e ? Chiar ea e ? Nu-mi vine sa cred!

- Vantul de Rasarit a avut dreptate ! Ne-a spus ca se va intoarce si ca totul va redeveni cum a fost.

- Ce bine ! Cat de mult mi-au lipsit pasarile si cantecul lor de dimineata ! Crezi ca se vor intoarce ?

- Bineinteles. De indata ce Padurea Eterna va renaste, vor veni toate.

- Dar ce cauta ea pe aici ? Spiritul Padurii isi are salasul in capatul celalalt al Padurii.

- Asa e. Ar trebui sa caute...

Dintr-o data, vocile tacura. Dawn deschise ochii si, spre marea ei uimire, il vazu pe Sasha.

- Urca-te pe spatele meu. Te voi duce unde vrei sa mergi.

Dawn nu-si putea crede urechilor.

- Poti vorbi ?!

Dar Sasha nu ii raspunse, ci o privi insistent cu ochii lui albastri.

Dawn nu mai avea altceva de facut decat sa se urce pe spinarea lui si sa-i inconjure gatul cu bratele. Sasha incepu sa alerge din ce in ce mai repede, aproape fara sa atinga pamantul.

Cand se opri, Dawn a vazut in fata ei o aglomerare ciudata de pietre, inconjurate de tufe dese de zmeura si strajuite de copaci. Cobori de pe spatele lui Sasha si se apropie de pietre. Tufele de zmeura se dadeau la o parte din calea ei, dezvaluind intrarea intr-o grota. Dawn intra si, in urma ei, tufele inchisera calea.

Grota era patrata si nu foarte inalta, astfel incat Dawn aproape ajungea cu capul pana la tavan. Lumina patrundea pe alocuri, unde pietrele nu se imbinau perfect. Pe jos se aflau bucati de scoarta de copac, imprastiate, de diferite marimi si forme.

Dawn se plimba prin grota. Daca aici locuia intr-adevar Spiritul Padurii, atunci unde era ? Nu vedea nici un semn ca aici ar sta cineva. Dezamagita si obosita, ea se aseza si incepu sa invarta in mana o bucata de scoarta, in timp ce se gandea la evenimentele acelei zile.

Deodata, se opri si se uita cu atentie la bucata de scoarta pe care o tinea in mana. Avea forma unei urechi. Se uita si la celelalte bucati. Una avea forma unui ochi, alta arata ca o bucata de nas, alta ca o spranceana... Le aduna pe toate si incepu sa le potriveasca. Atunci cand le imbina corect, bucatile se lipeau una de cealalta. Cand termina, tinea in maini chipul de lemn al unui batran.

Repost 0
23 octobre 2008 4 23 /10 /octobre /2008 16:20

           Dawn n-ar fi putut spune de cat timp mergea pe malul raului. De fapt, ea nu si-a dat seama nici ca se lasase seara, atat era de absorbita de gandurile ei. Rememora a zecea oara tot ceea ce-i povestise mama ei, dar si propriul sau vis. Incerca sa-si dea seama ce ar fi putut sa-i determine pe parintii ei sa o lase in padure. Se intreba ce s-ar fi intamplat cu ea daca nu ar fi fost gasita si, pentru prima oara, se intreba in ce moment devenise Sasha protectorul ei. Dar oricat se chinui sa gaseasca un raspuns, nu reusi.

            Se lasa noaptea, dar ea nu observa. Continua sa mearga instinctiv, deoarece mai mult ghicea drumul decat il vedea. Se impiedica de cateva ori de radacinile copacilor si Sasha veni repede sa verifice daca nu se intamplase ceva.

            Deodata se opri. In fata ei, dupa un cot al raului, zari o poiana in mijlocul careia se aflau, scaldati in lumina lunii, doi mesteceni cu ramurile impletite care formau un fel de bolta de verdeata.

            Dawn se grabi sa ajunga acolo. Cand mai avea doar un pas, aluneca pe iarba umeda si cazu chiar sub bolta de ramuri.

            Cand s-a ridicat, a ramas muta de uimire. Raul, poiana si cei doi mesteceni disparusera. In jurul ei, cat vedea cu ochii, erau doar copaci uscati invaluiti intr-o ceata subtire. Ramurile copacilor se miscau straniu in bataia vantului, scotand zgomote ciudate, ca plansul unui copil. Padurea parea pustie, cu exceptia unor corbi care au privit-o cateva momente si apoi si-au luat zborul.

            Lui Dawn, padurea i se parea foarte cunoscuta. Parca mai fusese acolo, dar cand ? Incercand sa-si amineasca, merse prin padure pana cand a ajuns pe malul unui lac ce scanteia argintiu sub razele lunii. Atunci realiza : era chiar padurea din vis !

            Se intoarse sa o priveasca mai bine si vazu cum ceata se condensa printre copaci, luand forma unui cal alb, cu stea pe frunte.

            - Ai venit, zise el apropiindu-se. Trebuie sa gasesti Piatra Lunii inainte de a fi prea tarziu. Nu mai e timp !

            Dawn il privi fascinata. Nu stia de ce, dar simtea ca putea avea incredere in el, de parca l-ar fi cunoscut de foarte mult timp.

            - Cine esti ? Unde ma aflu ? Ce este Piatra Lunii ?

            Avea atatea intrebari, incat nu stia cu care sa inceapa.

            - Stiu ca sunt multe lucruri de explicat dar, din nefericire, nu avem timp pentru asta. Regele Metus stie deja ca te-ai intors.

            - Regele Metus ?

            -Stapanul Tenebrelor. El este cel care a furat Piatra Lunii si a transformat Padurea Eterna in ceea ce vezi acum.

            Dawn privi din nou copacii desfrunziti care gemeau straniu in adierea vantului.

            - Padurea Eterna era un loc minunat, in care puteai gasi herghelii de unicorni, cerbi cu coarne de aur, lupi cu blana argintie si multe alte vietati, traind in armonie. Copacii stiau povesti din toate colturile lumii, iar vantul aducea cu el cantece indepartate. Piatra Lunii proteja aceste meleaguri si isi inzestra paznicul cu puteri nebanuite. Cand regele Metus si armata sa de kere au atacat, regina Aurora nu a reusit sa-l opreasca. Desi a luptat vitejeste, a fost invinsa si Piatra furata. La plecare, regele Metusa aruncat un blestem asupra Padurii, omorand toate vietuitoarele care nu si-au gasit adapost. Singurii crutati au fost corbii, care i-au jurat credinta. Pana acum, regele Metus nu a reusit sa descopere puterile pe care le are Piatra Lunii, dar nu mai are mult. De aceea trebuie sa o recuperezi acum, inainte sa descopere secretul si sa distruga ce-a mai ramas din lumea noastra.

            - De ce eu ? Ce am eu de-a face cu Piatra Lunii ?

            - Tu esti singura care o poate recupera deoarece, dupa mama ta, tu esti acum paznicul ei.

            Dawn simti cum inima ii bate atat de tare, incat e gata sa-i sara din piept.

            - Asta inseamna ca...

            - Da. Regina Aurora era mama ta.

Repost 0
14 octobre 2008 2 14 /10 /octobre /2008 14:15

- Te-ai si intors! Speram sa pot termina totul inainte sa vii, dar se pare ca nu am reusit. Ce-ai patit ?

Mama ei o privi ingrijorata. Dawn nu reusea sa-si revina dupa visul acela. Isi privi mama tremurand, cu lacrimi in ochi.

- Dawn, ce s-a intamplat ? Te rog, spune-mi ce-ai patit.

Se hotari sa-i povesteasca mamei sale visul, poate o ajuta sa-l inteleaga, sa-si dea seama ce insemna. Dar, pe masura ce povestea, observa ca mama ei devenea din ce in ce mai nelinistita, iar cand termina, in ochii ei puteai vedea nici mai mult, nici mai putin decat panica. Mama ei scapa florile din brate si o privi inmarmurita, incapabila sa scoata un cuvant.

Dawn se nelinisti. De ce reactiona mama ei in felul acela ? La urma urmei, era doar un vis. Un vis ciudat, e adevarat, dar un vis si nimic mai mult. Poate ca era doar obosita si de aceea avusese un astfel de vis.

-         Mama, nu e cazul sa te ingrijorezi, a fost doar un vis.

-         Nu a fost "doar" un vis !

Pe chipul mamei ei se putea vedea mai intai spaima, apoi resemnare si, in cele din urma, o hotarare crancena. Cu un oftat, ea zise :

- Inca de la inceput am stiut ca va veni momentul in care va trebui sa-ti spun adevarul. Dar speram sa nu fie chiar atat de repede...

Isi lua fiica de mana si o privi cu multa dragoste.

- Eu nu sunt mama ta.

Dawn simti cum ii fuge pamantul de sub picioare. Refuza categoric sa creada ceea ce tocmai auzise. Pur si simplu nu era posibil ! Isi privi mama inmarmurita.

- Te-am gasit in padure, in urma cu 14 ani. Din prima clipa am stiut ca nu esti un copil obisnuit. Dormeai pe un pat de frunze cu Sasha langa tine, pazindu-te. M-am apropiat cu teama, pentru ca nu stiam daca voi fi atacata sau nu. Sasha m-a privit cateva clipe, apoi s-a dat la o parte si m-a lasat sa te iau in brate si sa te duc acasa. Te-a urmat mereu, ca o umbra.

Dawn asculta povestea mamei ei, incercand sa-si dea seama daca viseaza sau nu.

- Din acel moment am devenit mama ta. In noaptea aceea am avut un vis. Eram pe malul unui lac argintiu luminat de luna. Dintre copaci, s-a apropiat de mine un cal alb cu stea rosie in frunte si mi-a spus ca va veni o vreme cand va trebui sa te intorci unde ti-e locul. M-a rugat sa iti dau talismanul atunci cand va veni timpul si cred ca momentul acela a sosit.

Mama ei se ridica de pe iarba si intra in casa. Dupa cateva minute, se intoarse si ii intinse un pandantiv.

Dawn il lua. Era un diamant in mijlocul caruia se vedea un fum stralucitor, care se misca neincetat. Diamantul era prins intr-o montura de aur.

- Il aveai la gat in ziua in care te-am gasit, zise mama ei.

Dawn o privi. Un sentiment de adanca tristete lua locul socului initial. Cineva o lasase in padure... poate chiar parintii ei adevarati. Cum au putut face asa ceva ?

- Unde m-ai gasit ?

-   Daca urmezi cursul paraului, vei ajunge intr-o poiana cu doi mesteceni care au crengile impletite. Acolo v-am gasit, pe tine si pe Sasha.

Dawn o privi din nou ce cea care ii fusese mama atatia ani. Cand vorbi, voce ii trada tristetea din suflet.

-         Trebuie sa plec. Trebuie sa aflu adevarul.

-         Stiu asta. Am stiut-o intotdeauna.

Ochii mamei ei se umplura de lacrimi. Simtea cum i se rupe inima, dar nu incerca sa o opreasca.

- Ma voi intoarce, promit ! Esti singura mama pe care o cunosc si te voi iubi mereu, sa nu te indoiesti de asta.

Dawn isi imbratisa strans mama apoi pleca, insotita de Sasha, urmand firul apei.

Repost 0
9 octobre 2008 4 09 /10 /octobre /2008 14:45

       Era o zi frumoasa de vara. Oriunde priveai, vedeai doar verdele crud al ierbii smaltuite cu flori. Soarele stralucea vesel deasupra padurii, facand praful potecii sa straluceasca, rascolit din cand in  cand de o adiere blanda si inmiresmata.
       Daca priveai in zare, spre poteca ce ducea in padure, puteai zari un baietel mergand vesel, cu ghiozdanul in spate. Cu cat baiatul se apropia mai mult, cu atat puteai sa-ti dai mai bine seama ca, de fapt, nu era baiat, ci o fata de vreo 15 ani imbracata baieteste si care purta o sapca ce ii ascundea pletele aramii.
       O chema Dawn si locuia impreuna cu mama ei intr-o casuta din inima padurii. Astazi era o zi speciala: nu era numai ultima zi de scoala, ci si ziua ei de nastere si Dawn se grabea sa ajunga acasa, unde stia ca este asteptata cu nerabdare. Isi ridica fata spre soarele de amiaza si ii zambi. Curand avea sa ajunga la poalele padurii, unde va fi inconjurata de zgomote familiare: fosnetul frunzelor in adierea domoala, ciripitul pasarilor, susurul paraului care strabatea padurea si trecea chiar pe langa casa ei.
       Dawn iubea padurea. Nicaieri nu se simtea mai bine decat acolo si acest lucru nu se datora numai faptului ca locuia intr-un luminis din inima padurii! Pur si simplu simtea ca apartine acelor locuri cu toata fiinta ei. Se simtea una cu copacii seculari si cu pamantul in care acestia isi aveau radacinile adanc infipte, cu vantul inmiresmat care venea de departe, aducand cu el soaptele altor meleaguri, cu vietuitoarele care isi aveau salas aici.
       Simtind parfumul padurii, Dawn grabi pasul. Mirosul acela proaspat de frunze, lemn si flori salbatice o atragea ca un magnet. Dar nici nu intra bine in padure, ca din spatele unor tufe dese de zmeura ii iesi in cale un lup. Si nu parea a fi un lup obisnuit! Era de doua ori mai mare, iar blana lui alba stralucea, luminata de razele de soare care strabateau printre ramurile copacilor. O privea pe Dawn cu ochii lui de un albastru intens.
       - Sasha! striga Dawn, cu chipul luminat de bucurie.
       Merse drept spre lup si il imbratisa cu drag.
       - Mi-a lipsit padurea atat de mult!
       Sasha o privi cu repros.
       - Si tu mi-ai lipsit, stii bine. Hai sa mergem acasa!
       Dawn si Sasha pornira unul langa celalat pe poteca ingusta si intortocheata care se pierdea printre copaci. Dupa o vreme, au ajuns intr-o poiana scaldata in lumina, in mijlocul careia se afla o casuta de lemn.
       Dawn alerga spre usa, cu Sasha pe urmele ei.
       - Mama, ne-am intors! Mama?! Unde esti?
       Casa era goala...
       - Oare unde e? il intreba ea pe Sasha. Intotdeauna e acasa cand ma intorc de la scoala.
       Dawn iesi din casa si se intinse in iarba inalta si plina de flori, privind fluturii care zburau voiosi.
       Fara sa-si dea seama, adormi. Visa ca se afla intr-o padure ciudata, invaluita in ceata. Cauta cu disperare ceva... probabil iesirea din acel loc straniu. Incepu sa alerge printre copaci, fara sa vada exact pe unde mergea, din cauza cetii. Deodata, auzi in spate un zgomot de crengi rupte si tropotul unor copite de cal. Se intoarse si vazu un cal alb venind spre ea. Calul avea pe frunte un cristal rosu, stralucitor, in forma de stea, cu colturile aurite. Se opri la cativa pasi de ea si ii spuse:
       - E timpul sa te intorci. Daca nu aduci Piatra Lunii inapoi in trei zile, lumea noastra va pieri. Trebuie sa te intorci acum. Trebuie!
       Dawn se trezi tremurand. Ce insemna visul acela? Unde trebuia sa mearga? Si ce era Piatra aceea, atat de importanta?
       Isi zari mama apropiindu-se, cu bratele pline de flori.

Repost 0