Overblog Suivre ce blog
Administration Créer mon blog

Présentation

  • : Le blog d'Anaxor
  • Le blog d'Anaxor
  • : impresii, calatorii, fotografii si tot ce-mi mai trece prin cap
  • Contact

Recherche

Liens

20 juillet 2017 4 20 /07 /juillet /2017 07:24
Bagnères-de-Luchon / Haute-Garonne
Bagnères-de-Luchon / Haute-Garonne
Bagnères-de-Luchon / Haute-Garonne
Bagnères-de-Luchon / Haute-Garonne
Bagnères-de-Luchon / Haute-Garonne
Bagnères-de-Luchon / Haute-Garonne
Bagnères-de-Luchon / Haute-Garonne
Bagnères-de-Luchon / Haute-Garonne
Bagnères-de-Luchon / Haute-Garonne
Bagnères-de-Luchon / Haute-Garonne

Zilele trecute m-am intors intr-unul din locurile mele preferate. Bagnères-de-Luchon este o statiune cu apa termala, cunoscuta si ca "singurul hammam natural din Europa".

 

Se poate opta pentru o intrare simpla, care include accesul la piscina cu apa termala si hidormasaj si Vaporariumul, un fel de grota unde se face sauna umeda cu ajutorul vaporilor degajati de apa termala (miroase destul de puternic a sulf). In Vaporarium nu se sta mai mult de 15 minute o data, iar cei cu afectiuni cardiovasculare trebuie sa fie foarte atenti, deoarece caldura duce la vasodilatatie si implicit la scaderea tensiunii arteriale. Intrarea simpla costa 15 euro / persoana.

 

Pentru cei care doresc mai mult, exista tot felul de optiuni spa (diverse masaje si tratamente pentru piele), dar si cure terapeutice pentru diverse afectiuni.

 

Accesul se face obligatoriu cu costum de baie si slapi, iar cei care si-au uitat "echipamentul" acasa pot achizitiona la intrare tot ce le trebuie. De asemenea, tot de la biroul de intrare se pot cumpara diverse produse pentru ingrijirea pielii din gama YonKa, care mie imi plac foarte mult (cremele miros foarte placut, aproape ca faci aromoterapie cand le folosesti).

 

Link catre pagina oficiala a termelor gasiti aici si aici.

 

Eu una mi-am propus ca de fiecare data cand trec prin zona sa ma opresc macar cateva ore la Luchon si sa ma bucur de relaxarea pe care o ofera.

Repost 0
20 avril 2017 4 20 /04 /avril /2017 19:44

Mai jos veti gasi cateva extrase din unul dintre musical-urile mele preferate, care il are in centru pe Bruno Pelletier in rolul lui Dracula (a devenit foarte cunoscut la nivel european dupa rolul sau in musical-ul "Notre Dame de Paris" unde l-a interpretat pe Gringoire, iar melodia "Le temps des cathedrales" este memorabila). Mi-a fost greu sa aleg doar cateva, pentru ca intregul spectacol este plin de mesaje puternice: de la ororile razboiului la mesaje ecologiste, de la critica fata de erorile politice si degradare umana la iubire care depaseste obstacole, de la depresie la speranta. Sper sa va placa si voua.

Si aici puteti gasi o versiune completa (n-am gasit cu subtitrare in engleza...)

Repost 0
6 mars 2011 7 06 /03 /mars /2011 19:01

 

800px-The Garden of Earthly Delights by Bosch High Resoluti

 

     In aceasta seara am fost la piesa inspirata de tripticul lui Hieronymus Bosch, expus la Prado, pictura despre care am mai povestit atunci cand m-am intors din Madrid.

     Ei bine... nu pot spune decat ca piesa a fost la fel de haotica precum pictura, o inlantuire de trupuri, miscari contorsionate, uneori lascive, dialog mitraliat in diferite limbi (romana, franceza, engleza, latina, rusa, italiana, germana, maghiara), personalitati scindate (tineretea si batranetea, intunericul si lumina din fiecare capatau trupuri distincte), planurile actiunii succedandu-se halucinant, de multe ori fara legatura (observabila) intre ele.

     Punctele forte ale piesei? Muzica si coregrafia! Am cel mai mare respect pentru actorii care au evoluat pe scena si, mai ales, ii admir pentru conditia fizica de care au dat dovada.

     Pe drumul catre casa meditam la faptul ca aceasta piesa merita vazuta in momentul in care te simti prea normal si vrei sa te tratezi, iar pentru curiosii care doresc sa o vada, am un sfat... sau doua: pregatiti-va sa nu intelegeti mare lucru si lasati copiii acasa! Dupa parerea mea, piesa este total nerecomandata minorilor si chiar adultilor care nu "gusta" scene cu conotatii sexuale.

Repost 0
28 février 2011 1 28 /02 /février /2011 15:15

0092 06824     In urma cu doua saptamani am cumparat bilete pentru premiera acestei piese, iar la cateva zile dupa pretioasa "achizitie" am descoperit impresii despre piesa (jucata la Bucuresti), pe acest blog. Ceea ce am citit m-a bucurat nespus, astfel ca aseara am stat ca pe ace anticipand portia de ras copios care ma astepta.

     Intr-adevar, cele sase doamne care au evoluat in fata noastra, adunate la intalnirea lor periodica pentru un joc de societate si o barfa, mi-au amintit de celebrele protagoniste din "Totul despre sex": Olive - divortata, frustrata si plictisita sa fie singura si sa se agate de amintirea casniciei, Florence - isterica, demonstrativa, maniaca a curateniei, aspiranta la titlul de "cea mai buna mama / sotie / gospodina / bucatareasa", Sylvie - normala pana la proba contrarie, Mickey - politista grupului, mereu dispusa sa se gandeasca la ce e mai rau (bazandu-se pe experienta de la locul de munca), Renee - aflata in cautarea barbatului ideal (motiv pentru care ii si schimba destul de des) si Vera - cu capul in nori si un repertoriu bogat de sfaturi si replici rupte de context.

     Totul incepe atunci cand fetele afla de despartirea lui Flo si de faptul ca aceasta nu e de gasit dupa ce a amenintat ca se sinucide. Incep sa se agite, incercand sa-si dea seama unde sa o caute, sau de pe ce pod s-ar putea arunca. Singura care-si pastreaza calmul este Olive, deoarece, dupa cum spune chiar ea, "Flo are carduri de la 48 de magazine. Daca intr-o zi ea nu face cumparaturi, New York-ul se inchide!". In cele din urma, Florence isi face aparitia si, dupa momentele de consolare, este invitata de Olive sa se mute la ea, pentru a-si tine de urat una alteia si a uita de necazuri.

     Din momentul in care Flo paseste pragul apartamentului, toata viata linistita si, de ce nu, dezordonata a Oliviei e data peste cap. Fiecare centimetru patrat devine curatat si lustruit, hainele si prosoapele sunt acum "la dunga", meniul este facut cu o saptamana inainte, iar fetele adunate la intalnire nu pot face un pas fara sa auda "nu fa asta... nu fa aia...".

     Pana la urma, satula de rutina si de curatenie, Olive se hotaraste sa-i invite la cina pe cei doi vecini spanioli, pentru o seara de socializare, sau chiar mai mult. Aparitia lui Manolo si a lui Jesus dau o noua dimensiune piesei. Acum avem ocazia sa vedem evolutia lui Flo in fata reprezentantilor sexului opus. Pe scurt, seara este dezastruoasa... pentru Olive.

     Ajungand in sfarsit la capatul puterilor, Olive ii cere lui Flo sa-si caute o noua locuinta, argumentul de baza fiind ca "nici vise murdare nu mai pot sa am, ca vii tu si mi le cureti!". Florence incepe sa-si faca bagajul si pleaca chiar cand apar celelalte prietene. Din nou ingrijorare in randul fetelor... Mi-a ramas in minte un fragment de dialog:

     "Mickey - Cine stie unde s-a dus... Sotul a dat-o afara, tu o dai afara...Daca se sinucide?

      sunet de sonerie

      Olive - Ea e! S-a intors! Pana si New York-ul a dat-o afara!"

     Aflam ca fratii spanioli au invitat-o pe Flo sa stea cu ei, iar ea si-a intrat deja in drepturi si face curat in apartamentul celor doi. Astfel Olive isi recastiga linistea, fetele pot relua nestingherite jocul si barfa, iar Flo e fericita si face ce stie ea mai bine: curatenie.

     Spectacolul se va mai juca pe 8 martie, la Sala mare a Teatrului National din Cluj, de la ora 20.

Repost 0
5 février 2011 6 05 /02 /février /2011 18:40

     Saptamana aceasta, dorind neaparat sa merg la teatru si "rasfoind" site-ul Teatrului National din Cluj, atentia mi-a fost atrasa de un titlu care mi-a starnit curiozitatea: "Istoria comunismului povestita pentru bolnavii mintal". Cum a fost o perioada pe care "am prins-o" si din care imi amintesc destul de bine ultimii sai ani, mi-am spus ca nu strica sa-mi improspatez memoria. Si nu m-am inselat :)

     Actiunea se desfasoara in cadrul unui spital de boli psihice, iar cei cinci protagonisti sunt urmatorii:

1. Iuri Petrovski, scriitor deprimat si traumatizat de evenimentele pe care le-a trait, premiat de Stalin pentru scrierile sale si invitat la spital pentru " a le spune bolnavilor, pe limba lor, povestea revolutiei din octombrie"

2. Grigori Dekanozov, directorul spitalului, individ cu tendinte sadice, mai tacanit decat bolnavii pe care ii are in grija

3. Katia Ezova, pacienta care intra intr-o stare de exaltare ori de cate ori aude numele lui Stalin (caruia i-a dedicat numeroase poezii pe care le pastreaza cu strasnicie in memorie) sau cand intalneste persoane care l-au cunoscut pe acesta

4. Stepana Rozanova, directoarea adjuncta, KGB-ista si alcoolica, al carei unic tel este de a spiona si a raporta tot ce se intampla, bineinteles dupa ce trece totul in prealabil prin "filtrul personal" al unui IQ demn de un turnator

5. Timofei, "debil mediu", pacient al spitalului si sursa de momente spumoase.

     Pe parcursul spectacolului suntem martorii evolutiei relatiei dintre personaje, precum si ai unui teatru de papusi (foarte amuzant) care ne prezinta evenimente petrecute intre Molotov si Stalin.

     Nu va spun mai multe, pentru ca piesa merita vazuta. Iar daca v-am facut curiosi, o noua reprezentatie va avea loc pe 18 februarie 2011, de la ora 19.

Repost 0
5 février 2010 5 05 /02 /février /2010 20:47

     Asa cum v-am promis, revin cu impresiile de dupa spectacol si nu pot spune decat ca a fost extraordinar! Compania Rhythm of the Dance ne-a oferit o reprezentare feerica a unei povesti din folclorul irlandez, si anume povestea a doi regi care s-au razboit intr-atat, incat a fost nevoie ca trei zei sa se intrupeze in oameni pentru ca pacea sa revina pe acele meleaguri.

 

SANY0073

SANY0082

     SANY0088SANY0112   

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

SANY0085

 SANY0098   

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

     Dansatorii s-au “duelat” urmand cu strictete pasii unei coregrafii complexe si dificile, dar care a fost interpretata cu naturalete si cu o aparenta usurinta. Totul dadea impresia de plutire, dansatorii abia atingand pamantul.

     Pe parcursul spectacolului, au shimbat foarte multe costume (mai ales fetele), unele dintre acestea fiind fosforescente, amplificand astfel atmosfera de basm.

 

SANY0107

SANY0109SANY0118SANY0140SANY0128SANY0130SANY0127

 

     Orchestra nu a parasit scena decat in pauza, aflandu-se cand in spatele dansatorilor, cand in centrul atentiei. Au interpretat melodii electrizante si ne-au indemnat sa tinem ritmul batand din palme. La inceput, lumea nu a prea indraznit, poate de teama sa nu strice farmecul cantecelor, dar apoi ne-am luat inima in dinti si nu ne-am mai oprit.  La un moment dat, violonistul si tobosarul au coborat in sala, printre spectatori, insufletind si mai mult atmosfera.

 

SANY0095

SANY0141

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


 

     De asemenea, in momentele in care dansatorii isi schimbau costumele si se odihneau, trei cantareti au interpretat atat cantece traditionale, cat si melodii moderne. Au fost rasplatiti, la randul lor, cu aplauze furtunoase.

 

SANY0083

SANY0113SANY0133

     Spectacolul a fost o adevarata reusita, sala a fost plina, spectatorii au plecat incantati, iar copiii (prezenti in numar destul de mare) vor avea ce povesti prietenilor lor.

     Imi cer scuze pentru calitatea imaginii pozelor si filmuletelor, aparatul meu da semne de oboseala cronica. De asemenea, filmele nu au sonor, aparatul de fotografiat nefiind dotat cu microfon.

     As vrea sa aflu si impresiile celor care vor vedea spectacolul pe care Rhythm of the Dance il va sustine la Bucuresti. Sunt sigura ca o sa le placa! 

 



 

Repost 0
7 janvier 2010 4 07 /01 /janvier /2010 13:50
gallerey-large-images-12    Compania Nationala de Dans a Irlandei, cunoscuta si sub numele de "Rhythm of the Dance", va veni la Cluj in data de 5 februarie 2010.  Aceasta trupa se afla sub indrumarea coregrafului Mark C. Tynan, cel care a creat spectacole si pentru celebrul Michael Flatley.
     Spectacolul va avea loc la Teatrul National, iar biletele costa intre 100 si 150 de lei (pot fi procurate de la Agentia Teatrala). Doritorii inca pot gasi locuri bune, atat in sala cat si la loje.
     Eu m-am grabit sa iau bilete si promit sa revin cu impresiile "de dupa". Abia astept! :)
     Aceasta trupa va ajunge si in Bucuresti, pe 7 februarie 2010, la Sala Palatului. Biletele costa intre 75 si 200 RON si pot fi cumparate de pe site-urile www.bilete.ro, www.biletedelatati.ro, sau direct de la Sala Palatului, TNB, Teatrul Nottara, magazinele Diverta. Enjoy!
    
Repost 0
2 novembre 2009 1 02 /11 /novembre /2009 20:24

     Mikea este o trupa de blues din Madagascar, infiintata de Théo Rakotovao in anul 2003, care se inspira din stilul Beko. Este formata dintr-un trio care a stiut sa imbine cu maiestrie chitara clasica, chitara bas, kabosy-ul (o chitara mica, patrata, originara din Madagascar) tobele si alte instrumente de percutie cu vocea extraordinara a solistului, ale carei inflexiuni ne transporta intr-o lume care si-a cantat mereu viata de zi cu zi, necazurile si dragostea.
     Concertul a avut loc la Casa de Cultura a Studentilor (un loc destul de incomod, dupa parerea mea, friguros si cu scaune tari in care stai cu genunchii la gura), a fost gratuit si m-a captivat de la primele acorduri. Mi-a placut mai ales felul in care artistii traiau muzica, cantand cu ochii inchisi si cu zambetul pe buze. Au reusit sa animeze sala, spectatorii batand din palme pe ritmul muzicii, ne-au provocat la un duel al vocalizelor (bineinteles ca tot ei au castigat :) ) si au fost mandrii ambasadori ai culturii tarii lor. Bineinteles ca, la plecare, nu m-am putut abtine si am cumparat CD-ul. :)
     In loc de incheiere, va las in compania muzicii acestei trupe. Enjoy!



Repost 0
19 octobre 2009 1 19 /10 /octobre /2009 12:14

     Printre festivalurile de film care au loc la Cluj se numara si Festivalul International de Film de Animatie (sau Anim'est), care va avea loc intre 23 si 25 octombrie, la Cinema Victoria. Vor putea fi urmarite scurt metraje romanesti si straine, proiectii speciale pentru copii, lung metraje, dar si binecunoscutele creatii ale lui Hayao Miyazaki. Doritorii pot participa si la atelierele organizate special cu aceasta ocazie, in centrul carora se va afla Guilaine Bergeret (invitata Centrului Cultural Francez din Cluj), care ne va prezenta o societate franceza specializata in filmul de animatie numita "Sacrebleu Productions".
      Vizionare placuta!

Repost 0
29 janvier 2009 4 29 /01 /janvier /2009 21:34

            Acum ceva timp “amenintam” ca ma voi abona la piesele de teatru prezentate clujenilor de catre Centrul Cultural Francez. Ei bine, m-am tinut de cuvant ! Astazi am putut admira « Lebensraum » (Spatiu Vital) , piesa scrisa de Israël Horovitz.

            Aceasta piesa porneste de la ideea cancelarului german de a incerca sa « spele » pacatele perioadei naziste prin stabilirea a 6 milioane de evrei pe teritoriul Germaniei. Ideea starneste controverse aprinse, reactii vehemente, gesturi violente si chiar crime in ambele tabere. Apar noi probleme sociale si vechea ura iese din nou la iveala.

            Germanii, care oricum se confrunta cu problema somajului, se vad dati afara pentru a face loc imigrantilor si pornesc greve de protest, o prezentatoare de televiziune este nemultumita de faptul ca evreii se vor indragosti de fetele lor si se vor casatori cu acestea, un profesor universitar este ucis de colegii sai dupa ce a indraznit sa strige « heil Hitler », iar preotul care a luat cuvantul la inmormantarea lui este considerat fie erou, pentru ca indrazneste sa spuna lucrurilor pe nume, fie tradator.

            Aflam ca tinerii germani au fost invatati ca Holocaustul nu a existat si ca totul a fost o nascocire a evreilor, care pozeaza drept victime ale istoriei pentru a castiga anumite avantaje de pe urma acestei minciuni.
           
De cealalta parte, ni se prezinta si reactiile evreilor raspanditi prin lume. O familie din America hotaraste sa se mute, in speranta unei vieti mai bune, spre marea nemultumire a fiului lor care, confruntat cu situatia despartirii de tot ceea ce-i este drag, da glas celei mai stringente probleme cu care se vor confrunta : « tata, in Germania se vorbeste germana ! ».

            Un rabin care incerca sa-si convinga enoriasii ca repatrierea poate fi un lucru bun, este ucis de un tanar care si-a vazut familia ucisa sub ochii lui.

            In Australia, ne sunt prezentati doi supravietuitori ai Holocaustului. Amandoi poarta povara amintirilor anilor petrecuti in lagar si a mortii celor dragi, dar au ales metode diferite de a face fata ororilor indurate. Unul dintre ei nu vorbeste deloc despre acea perioada si isi traieste viata dupa motto-ul « a fost, a trecut si nu ma uit in urma », iar celalalt a ales sa nascoceasca glume pe seama anilor de chin. Acesta din urma se intoarce in Germania pentru a o gasi pe cea care i-a denuntat familia si pentru a o ucide, dar o gaseste imobilizata la pat, in grija fiicei sale, si decide sa o pedepseasca in alt mod. Se angajeaza ca ingrijitor al acesteia pe timp de zi, cat fiica este plecata la lucru, si foloseste fiecare minut pentru a-i povesti ceea ce a simtit la moartea familiei, viata in lagar si chinurile la care a fost supus.

            Intoarcerea evreilor este intens mediatizata, iar cancelarul german doreste sa transforme prima familie care va alege sa revina intr-un model care sa-i intareasca pozitia politica. Dar... surpriza : prima familie este un cuplu de homosexuali din Italia ! Guvernul musamalizeaza cu grija venirea acestora si asteapta aparitia unor persoane « portivite » rolului de model.

            « Familia model » nu se lasa mult asteptata si este formata din cuplul de americani, impreuna cu fiul lor. Ei sunt tratati ca niste adevarate vedete, iar tatal este imediat angajat ca hamal la docuri. Nu dureaza mult si patronul docurilor, pentru a-si face publicitate, il avanseaza sef de echipa, apoi il face partener in afacerea sa.

            Fiul merge la liceu, unde se indragosteste de Anna, fata celui caruia tatal sau i-a luat locul. Povestea lor de dragoste va sfarsi tragic, Anna fiind ucisa de un glonte ratacit in timpul confruntarii dintre sindicalistii furiosi si gruparea « Evrei pentru totdeauna », formata din persoane care cred ca actiunea guvernului nu este altceva decat o incercare de a-i aduna pe evrei pentru o noua exterminare in masa.

           Pana la urma, « familia model » se destrama, mama si fiul intorcandu-se in America, iar tatal recasatorindu-se si urmandu-si viata pe docurile care acum ii apartin.

           Intreaga piesa este jucata de trei actori : Xavier Hérédia, Frédéric Grosche si Peggy Mahieu-Giraudo. Acestia dau nastere la mai mult de 40 de personaje, printr-o simpla modificare de costum  (o pereche de ochelari, o esarfa, un pardesiu, o haina militara, o peruca, etc), dar si printr-o schimbare radicala de mimica si ton, astfel incat spectatorul simte caracterul fiecarui personaj in parte, traieste alaturi de el fiecare clipa, ii impartaseste atat zambetul, cat si lacrimile.

           Marturisesc ca am avut o oarecare reticenta fata de tema acestui spectacol, deoarece Holocaustul a fost si ramane o problema spinoasa, iar piesa a abordat fiecare aspect intr-o maniera directa, chiar brutala pe alocuri. Dar nu-mi pare rau ca am fost sa o vad. Pentru a nu repeta greselile trecutului, trebuie ca ele sa ne fie mereu prezente in minte !

PS: Imaginea pe care am folosit-o se regaseste pe afisul oficial al spectacolului.

Repost 0
19 décembre 2008 5 19 /12 /décembre /2008 22:01

“Psihoza 4.48” este piesa testament a scriitoarei Sarah Kane si reprezinta lupta acesteia cu boala psihica de care a suferit, boala care a culminat cu sinuciderea. Este o piesa scrisa magistral, care prezinta atat publicului avizat, cat si celui larg (intr-o maniera explicita si simpla totodata) depresia, psihoza, ideatia si tentativele suicidare. Este o introducere dura si realista in lumea bolnavului psihic, o adevarata lectie despre « demonii » care acapareaza mintea si sufletul acestuia.

Piesa prezinta, pe rand, halucinatiile vizuale, ideile delirante, episoadele de automutilare (incercari nereusite de suicid), dar si relatia medic-pacient, la inceput dura si distanta, ce se transforma apoi o legatura stransa, medicul devenind confidentul bolnavei si singura persoana de incredere, careia i se poate confesa si care ii intelege durerea fizica si morala.

Pe la mijlocul piesei, medicul transformat in mascarici insira toate medicamentele antidepresive (atat cele care se folosesc in mod uzual, cat si cele scoase de pe piata la ora actuala si care sunt prezentate in manuale doar cu titlu informativ), dozele in care au fost administrate, precum si efectele adverse, intr-o avalansa ametitoare de informatii si joc scenic.

Ni se prezinta disperarea din ce in ce mai mare a bolnavei, care se vede adancita intr-o lume in care timpul ii este dusman, o lume de singuratate, de imagini halucinante si sentimente de vinovatie. Degeaba i se repeta la nesfarsit « nu e vina ta, esti bolnava », ceea ce simte o chinuie intr-atat, incat considera ca singura scapare, singurul lucru care i-ar aduce alinarea, este moartea.

Firul piesei este fragmentat, actiunea trecand de la salonul de spital la barul in care bolnava isi ineaca amarul si inapoi la spital. Ritmul este alert si creste din ce in ce mai mult, pana la punctul culminant in care pacienta paraseste aceasta lume.

Decorul simplu si modern sugereaza cu succes o camera de izolare, iar muzica te ajuta inca de la primele acorduri sa simti agitatia interioara a personajului.

Mi s-au intiparit in memorie doua replici :

« - Nu pot sa lucrez, nu pot sa gandesc, nu pot sa gandesc, nu pot sa gandesc... Vreau sa mor, sa mor, sa mor...

   - Sinuciderea dauneaza cel mai mult muncii tale. »

Cat adevar si cat sarcasm in aceste cateva cuvinte...

La sfarsit am putut asista la dansul personajului principal, modalitatea aleasa de a-si lua la revedere si de a se elibera intr-un fel de tot raul resimtit. Intr-un decor luminat in rosu sangeriu, dansul cu miscari fluide si rupte totodata, parea ireal. Mi-a lasat un sentiment de gol imens, de pustiu sufletesc, de trecere spre alta lume.

Acestea fiind spuse, cred ca este inutil sa precizez ca jumatate dintre spectatorii din sala erau medici primari sau rezidenti de psihiatrie. Piesa a reprezentat o descriere vizuala si auditiva a bolii asa cum este ea traita de bolnav, deci o lectie deosebit de valoroasa pentru intelegerea patologiei.

 

PS : 4.48 reprezinta ora la care se trezea pacienta in fiecare dimineata, ora la care incepea chinul zilnic al existentei.

Repost 0
14 décembre 2008 7 14 /12 /décembre /2008 20:06

Joi, 11 decembrie, a avut loc la Teatrul National un concert de muzica baroca. Concertul ne-a fost oferit, din nou, de Centrul Cultural Francez din Cluj, iar cei care ne-au incantat auzul au fost membrii Orchestrei Baroce a Uniunii Europene.

Concertul s-a bucurat de un real succes, sala fiind plina (cam 900 de persoane, conform estimarilor). Eu am gasit un loc abia prin ultimele randuri de la balcon, aproape de tavan si cu aceasta ocazie am putut admira ornamentele. :)

Instrumentele folosite au fost fie copii ale originalelor din acea vreme (confectionate in stilul epocii), fie instrumente datand din secolul XVII (viola piccola data de la sfarsitul anilor 1600). Din aceasta cauza, muzicienii isi acordau in permanenta instrumentele. Dirijorul ne-a explicat faptul ca aceste instrumente de epoca au un sunet deosebit, cu tonalitate mai inalta decat instrumentele moderne, si sunt cu mult mai usoare.

Am putut admira sunetul de viori, violoncele, contrabas, clavecin (au fost doua, la unul dintre ele canta dirijorul), oboi si corn francez. Orchestra a interpretat suite scrise de Händel si Bach , majoritatea descriind partide de vanatoare.

Dirijorul a avea o modalitate inedita de a-si conduce orchestra. Atunci cand putea interpreta cu o singura mana, dirija cu cealalta, iar cand avea ambele maini ocupate, dirija prin miscari ale capului.

El a incercat sa ne explice cat mai multe lucruri despre piesele interpretate dar, pana la urma, concluzia a fost : « oricum nu e cazul sa retineti tot ; cand ne oprim, inseamna ca s-a terminat piesa ».

Concertul s-a incheiat cu o piesa vesela, in spiritul sarbatorilor, care ne-a incalzit inimile. Cred ca am fredonat-o tot drumul catre casa. :)

Centrul Cultural Francez din Cluj ne-a obisnuit cu spectacole de calitate (atat muzica, cat si teatru : am fost la o piesa de Molière de la care am iesit razand cu lacrimi), oferite gratuit publicului. Am devenit deja « clienta fidela » si va recomand si voua, celor care aveti ocazia, sa nu ratati acest gen de spectacole. Chiar merita !

Repost 0
30 novembre 2008 7 30 /11 /novembre /2008 21:29

“Negutatorul din Venetia” este una dintre cele mai cunoscute piese ale lui William Shakespeare. Cu totii cunoastem povestea, nu-i asa ? Bassanio, un venetian indragostit de frumoasa Portia, ii cere bani cu imprumut bunului sau prieten, negustorul Antonio, pentru a putea pleca sa-i cucereasca inima iubitei sale. Antonio, la randul sau, se imprumuta de la evreul Shylock, care il uraste din cauza jignirilor pe care i le-a adresat de-a lungul timpului, cu conditia sa-i dea acestuia un funt (unitate de masura egala cu 0,453592 kg) din trupul sau in cazul in care nu-si va putea onora datoria la timpul stabilit.

Antonio este de acord cu aceste conditii, permitandu-i astfel lui Bassanio sa plece in calatoria pe care si-o doreste. Dar sa castigi mana frumoasei Portia nu este atat de usor ! Ea a jurat sa se supuna dorintei tatalui ei de a deveni sotia aceluia care va ghici in care dintre cele trei cufere care i se vor prezenta se afla portretul acesteia, cei care esueaza fiind osanditi la moarte. Cuferele sunt facute din aur, argint si plumb, iar fiecare dintre ele poarta o inscriptie. Bassanio alege cufarul de plumb, castigand astfel mana Portiei.

Intre timp, la Venetia, Antonio afla de scufundarea rand pe rand a navelor sale, ajungand astfel in imposibilitatea de a-si plati datoria, iar Shylock, orbit de ura, cere sa primeasca inima acestuia drept plata, conform contractului semnat.

Bassanio afla de drama prietenului sau si isi paraseste sotia pentru a-i pleca in ajutor, insotit de prietenul sau Gratiano. Portia, impreuna cu servitoarea ei Nerissa, sotia lui Gratiano, pleaca la randul ei sa-l ajute pe Antonio si, deghizata in judecator, reuseste sa-l scape pe acesta de pretentiile lui Shylock si il obliga totodata pe evreu sa se converteasca la Crestinism. Pentru a testa devotamentul lui Bassanio, ea ii cere drept rasplata inelul pe care i l-a dat la plecare, cand l-a pus sa jure ca nu se va desparti nicicand de el, iar Nerissa ii urmeaza exemplul. Cei doi cedeaza inelele, iar sotiile lor pleaca hotarate sa-i invete o lectie despre fidelitate si despre respectarea cuvantului dat.

In paralel ni se prezinta si povestea Jessicai, fiica lui Shylock, care ia o parte din averea familiei, paraseste casa parinteasca si fuge cu iubitul sau Lorenzo, spre disperarea tatalui avar.

Bineinteles, totul se termina cu bine, cuplurile impacandu-se, iar Antonio afland ca trei dintre navele sale au scapat din furtuni si se vor intoarce.

Acestea fiind spuse, sa ne intoarcem la spectacolul prezentat in cadrul Festivalului Uniunii Teatrelor din Europa !

Si acest spectacol s-a incadrat in tendinta pe care am observat-o la acest festival, unde rolurile principale feminine au fost jucate de barbati. Actorul care a interpretat rolul Portiei a reusit de minune sa-i confere acesteia gratia si delicatetea care caracterizeaza acest personaj, facandu-l totodata comic si unic. Unul dintre momentele cele mai reusite a fost atunci cand Portia, « deghizata » in barbat, a intrat in scena imitand un mers de « macho man » care ne-a facut sa radem in hohote. Iar despre rochia de nunta, sau tinuta de noapte, nici nu mai vorbesc... Au fost de neuitat !

Alte personaje care au facut deliciul publicului au fost Printul Marocului, care isi urla extazul pentru frumusetea Portiei la fiecare trei minute si Printul Aragonului, imbracat in toreador si imitand (in maniera exagerata) mersul acestuia in arena.

Dar personajul care m-a marcat cel mai mult, prin realismul si dramatismul interpretarii, a fost evreul Shylock. Momentele in care acesta isi plangea disperarea, averea pierduta, ura pentru Antonio si ranchiuna fata de crestini sunt interpretate magistral.

Adaptarea scenica a mai adus in fata publicului doua personaje secundare, care au avut, pe rand, rol de marinari, chelneri, servitori sau sfatuitori. Aceste doua personaje masculine aveau gesturi exagerate, efeminate, cu miscari uneori lascive, parand a intruchipa un cuplu gay (personal, sunt de parere ca un adevarat cuplu gay nu s-ar afisa in public de aceasta maniera !). A fost putin ciudat sa le urmarim evolutia pe scena, o parte din cei prezenti fiind de parere ca s-a exagerat, mai ales pentru ca publicul roman nu este obisnuit sa vada astfel de personaje.

Dar sa nu uitam decorul ! Acesta a fost reprezentat de o imagine gigantica ce ne infatiseaza Puntea Suspinelor, precum si cladirile si canalul aferent, iar scena pe care se aflau actorii era formata din mai multe segmente pe rotile, pentru a putea fi rapid modificata in functie de necesitati.

Per total piesa a fost interesanta si bine interpretata, aducand elemente de noutate si prezentandu-ne o altfel de varianta a unei opere binecunoscute. Ce pacat ca nu am poze...

Repost 0
7 novembre 2008 5 07 /11 /novembre /2008 14:01

          Aceasta opera scrisa de Giacomo Puccini, in regia lui Silviu Purcarete, a fost al doilea spectacol prezentat incadrul Festivalului Uniunii Teatrelor din Europa. Cortina se ridica, dezvaluindu-ne dormitorul lui Buoso Donati, care era pregatit de inmormantare (imbaiat, imbracat, incaltat, conform ritualurilor). Cand totul este gata, isi fac aparitia rudele indoliate, in frunte cu vaduva, o tanara blonda, cu niste ochelari de soare imensi, tocuri inalte si nelipsitul port-tigaret. In timp ce vaduva se retrage intr-un colt, ceilalti membri ai familiei se aseaza la masa. Actiunea se  deruleaza in liniste; nimeni nu vorbeste, iar orchestra nu este deocamdata prezenta. 
          Incetul cu incetul, masa de pomenire se transforma intr-o adevarata petrecere, rudelor parand sa nu le mai pese de prezenta mortului. Deodata, familia aude un zvon potrivit caruia Donati si-ar fi lasat intreaga avere unei manastiri. Actorii ingheata pe scena, iar din sala isi face aparitia dirijoarea orchestrei (membrii orchestrei s-au asezat discret la locurile lor in timpul petrecerii dezlantuite la parastas).
          In acordurile muzicii, actiunea este reluata. Rudele manate de furie incep sa caute testamentul, buzunaresc mortul, rascolesc fiecare coltisor al locuintei, se cearta. Testamentul este gasit de catre Rinuccio, care declara ca nu il va preda matusii sale decat daca i se va permite sa se insoare cu fiica lui Gianni Schicchi, un nou-venit la Florenta. Matusa este de acord, primeste testamentul si il citeste, afland astfel ca zvonul era adevarat.
          Intre timp, isi face aparitia Gianni Schicchi, insotit de fiica sa Lauretta, pentru a prezenta condoleante familiei indoliate. Acestia ii primesc cu dispret, il jignesc si refuza casatoria dintre Rinuccio si Lauretta. Gianni, suparat, vrea sa plece imediat, dar cedeaza la rugamintile fiicei sale de a ajuta familia Donati sa-si recupereze averea pierduta.
          Gianni Schicchi propune sa ia el locul lui Buoso Donati si sa ceara notarului redactarea unui nou testament, favorabil rudelor. Zis si facut! Gianni este imbracat in hainele lui Donati, este chemat medicul (pentru a servi ca martor ca Donati este inca in viata), apoi se trimite dupa martori si notar. In acest timp, pe fundal, vaduva isi ia sotul decedat in spate si il cara afara din scena.
          Doctorul vine, il confunda pe Gianni cu Donati, datorita semiintunericului din camera, apoi pleaca foarte multumit de propria persoana si laudand minunile medicinei moderne, care l-au salvat pe Donati de la o moarte sigura. Dupa plecarea acestuia, apare notarul insotit de martori si incepe redactarea noului testament. Lucrul care mi-a placut cel mai mult la acest fragment al piesei este faptul ca notarul avea miopie forte, abia zarind hartia pe care scria, iar martorii erau amandoi orbi (asta à propos de zicala "justitia e oarba"!).
          Gianni Schicchi incepe sa dicteze noul testament dar, spre uimirea tuturor, se declara mostenitor unic al averii lui Buoso Donati. Rudele infuriate parasesc scena tipand, iar cei doi indragostiti, Rinuccio si Lauretta, se imbratiseaza fericiti: averea lui Donati va fi zestrea Laurettei si nimeni nu se mai poate impotrivi acum casatoriei celor doi.
          Dar cea mai mare surpriza am avut-o la sfarsit, in momentul in care actorii au venit pe scena pentru a-si primi aplauzele binemeritate, cand gingasa vaduva si-a scos peruca si toata sala a aflat ca rolul a fost jucat de un barbat! Dragut, nu-i asa?
          Piesele de teatru prezentate pana acum in cadrul acestui festival mi s-au parut deosebit de interesante si au avut o interpretare originala, cu multe surprize si momente comice care au incantat spectatorii, oferindu-le amintiri placute si subiecte de povestit celor dragi. Mi-am propus sa merg la toate spectacolele si sper sa reusesc!
          

Repost 0
5 novembre 2008 3 05 /11 /novembre /2008 16:30

          Cea de-a 17-a editie a Festivalului Uniunii Teatrelor din Europa a debutat la Cluj cu spectacolul "Amadeu, sau scapi de el cu greu", de Eugène Ionesco, in regia lui Roger Planchon. Acest spectacol are o importanta deosebita din doua motive: in primul rand pentru ca il prezinta publicului roman pe Roger Planchon (actor si regizor, un adevarat simbol al teatrului francez), iar in al doilea rand pentru ca spectacolul se afla la cea de-a doua montare, prima avand loc in 1955, anul scrierii piesei.
           "Amadeu, sau scapi de el cu greu" este "una dintre cele mai reuşite fabule pe tema cuplului, deopotrivă caraghioasă şi profundă ". Reprezinta viata lui Amadeu si a sotiei sale, care traiesc izolati pentru a ascunde o crima comisa in urma cu 30 de ani. Pentru a nu fi descoperiti, cei doi au pastrat cadavrul si au rupt orice legatura cu lumea. De aceea, ei sunt deosebit de mirati in momentul in care postasul le aduce o scrisoare si recurg la tot felul de siretlicuri pentru a-l face sa plece si a-l convinge ca "nu e nimeni in cealalta camera".
          Interesant este faptul ca Amadeu nu-si mai aminteste pe cine a omorat si de ce, dar pe parcurs aflam de la sotie ca persoana ucisa era amantul acesteia. In ciuda acestui fapt, cei doi soti traiesc in armonie, singura lor problema fiind lipsa banilor (Amadeu este un scriitor ratat, iar sotia acestuia lucreaza ca telefonista si nu castiga prea mult).
          Momentul "de criza" apare atunci cand mortul incepe sa creasca din ce in ce mai mult, riscand sa-i dea de gol si obligandu-i sa gaseasca o modalitate de a scapa de aceasta marturie a trecutului. Astfel, Amadeu incearca sa nascoceasca o explicatie pentru prezenta cadavrului, pentru a se putea duce la politie fara a fi inchis, dar toate solutiile sale sunt evident cusute cu ata alba.
          Singura iesire din aceasta situatie pare a fi taierea fostului amant in bucatele usor de carat si transportarea lui in alta parte. Pe drum, Amadeu se intalneste cu un soldat american care se ofera chiar sa-l ajute (fara a cunoaste continutul pachetului) si putem asista la un dialog umoristic intre cei doi, dialog care prezinta intr-o maniera subtila vechea divergenta dintre francezi si vorbitorii de limba engleza:
           " - Oh, so you're a writer!
             - Moi?! Non,  écrivain !"
        Pana la urma, Amadeu paraseste Pamantul (cu ajutorul unei nave cosmice ) si porneste intr-o calatorie spre Calea Lactee, lasandu-si sotia singura.
        Intregul spectacol este presarat cu umor si ironie fina (nu, nu a existat nici un mort pe scena, totul fiind sugerat cu ajutorul unor pantofi imensi si a unei perechi de picioare de lemn, care se miscau, dand impresia de "crestere"), starnind hohote de ras si nenumarate aplauze.
         Spectacolul a fost sustinut de trei actori: Amadeu (Roger Planchon), sotia acestuia si un al treilea personaj reprezentand ecoul amintirilor celor doi soti (actorul purtand, in functie de situatie, costum si joben, sau rochie aurie mulata si pantofi cu toc).
          Aceasta reprezentatie a trupei STUDIO 24 - Compagnie Roger Planchon a adus in fata publicului clujean actori de elita ai scolii franceze de teatru si nu cred ca organizatorii ar fi putut gasi o modalitate mai buna de a incepe aceasta editie a Festivalului Uniunii Teatrelor din Europa. 

Repost 0