Overblog Suivre ce blog
Administration Créer mon blog

Présentation

  • : Le blog d'Anaxor
  • Le blog d'Anaxor
  • : impresii, calatorii, fotografii si tot ce-mi mai trece prin cap
  • Contact

Recherche

Liens

4 mai 2017 4 04 /05 /mai /2017 09:52
Foto: Salvador Dali, "Metamorfoza lui Narcis"

Foto: Salvador Dali, "Metamorfoza lui Narcis"

Ma aflu pe o scena de teatru intunecata. De undeva de sus, un reflector nevazut arunca asupra mea o lumina artificiala puternica. In jurul meu stau oamenii de lut, fara chip, asezati in cercuri concentrice si aratandu-ma cu degetul. Ii privesc o vreme, apoi intind mana si il ating pe cel din fata mea.

 

Sunt prinsa in hora alaturi de oamenii de lut. Ne invartim, fiecare cerc in alta directie. Ma desprind din iuresul ametitor si las in urma scena pe care hora continua cu oamenii de lut inlantuiti intr-un dans mut. Merg printr-un culuar intunecat, in capatul caruia zaresc prin cadrul unei usi deschise un peisaj de poveste.

 

Pasesc pragul si las un urma teatrul vietii. Acum ma aflu intr-un lan de grau copt in mijlocul caruia ma asteapta un copac. Il recunosc: este copacul meu, cu trunchiul centenar si ramuri mari, noduroase si intinse, oferindu-ti adapost si umbra. Ma asez cu spatele lipit de trunchi si simt cum ma invaluie linistea acelor locuri. In zare straluceste apa unui lac, iar crestele inzapezite ale muntilor par ca ar vrea sa atinga cerul.

 

Timpul se dilata, iar eu am impresia ca aici si-a facut culcusul vesnicia. Mi-e bine. Am gasit in sfarsit locul in care nu ma grabesc nicaieri si in care nu trebuie sa fac nimic. Dar oare cate lucruri trebuie neaparat facute in viata?

 

Stiu ca a venit momentul sa plec, dar nu vreau sa las in urma toata aceasta liniste si lumina, asa ca iau cu mine un glob de cristal in care am inghesuit cat mai mult din stralucirea acestor locuri.

 

Pasesc din nou prin cadrul usii deschise si ma intorc pe scena unde hora se joaca in continuare. Ajunsa in mijlocul ei, sparg globul de cristal, iar lumina din el se raspandeste peste tot in jur, transformandu-se intr-o bolta instelata. Oamenii de lut se fac din ce in ce mai mici, pana ajung ca niste viermi de smoala si fug care-ncotro. Privesc stelele si linistea ma cuprinde din nou.

 

T se foieste langa mine si ma priveste somnoros. Pare obosit dupa ce mi-a fost alaturi prin atatea calatorii ciudate. Alunec din nou in lumea viselor, leganata de ritmul torsului sau.

Repost 0
Published by Anaxor - dans Taifasuind cu T
commenter cet article
17 février 2017 5 17 /02 /février /2017 13:06

     E acolo, mereu prezenta, o simt in fiecare secunda. E bine ascunsa dar mereu la panda, asteptand cea mai mica ocazie, iar cand momentul se iveste, ataca fulgerator. Sta pitita in cel mai intunecat ungher al mintii, bine ghemuita si incordata ca un arc, asemenea unui pradator mortal. Iar cand ataca, tasneste din barlogul ei umpland tot spatiul disponibil. Inghite tot pana cand nu mai ramane decat ea. Si e de neoprit. E ea, Furia.

     Apoi, dupa ce devoreaza tot si isi consuma pana si ultima picatura de energie, se retrage din nou in locul ei tainic in asteptarea viitoarei prazi.

     Ridic ochii din randurile abia scrise si o zaresc pe T. A venit langa mine fara zgomot si acum imi pune pe mana labuta ei calda cu pernute moi. Privirea ei parca imi spune:

     "Si furia e parte din tine si are rolul ei. Priveste in interiorul tau, descopera ce anume o face sa reactioneze si ce i-ar trebui ca sa ramana cuminte la locul ei. Invata cum o poti stapani si exerseaza zilnic. Accepta-te asa cum esti, apoi continua-ti drumul".

 

Repost 0
Published by Anaxor - dans Taifasuind cu T
commenter cet article
19 janvier 2017 4 19 /01 /janvier /2017 20:52

E intuneric. Cobor o scara subreda care pare sa nu se mai sfarseasca. De cand merg asa, nici nu mai stiu, dar cumva nici nu mi se pare important. Timpul nu mai are valoare, trecutul si viitorul se contopesc intr-un prezent continuu. Am senzatia ca cineva ma urmareste si privirea aceea invizibila ma arde de pretutindeni si de nicaieri. Deodata ajung in fata unei oglinzi din care ma priveste o fetita impietrita intr-un strigat mut. Fetita mi se pare cunoscuta, dar nu as putea spune unde am mai vazut-o. Imaginea ma atrage ca un magnet, asa ca intind mana si ating oglinda...

 

Cad cu o viteza incredibila. De undeva de sus oglinda imi arata corpul captiv in nemarginirea ei argintie. Acum sunt o masa amorfa si lucrul asta ma inspaimanta. Nu mai stiu cine sau ce sunt sau daca am fost vreodata altceva decat sunt acum...

 

Dupa o vreme, caderea devine din ce in ce mai lina si ma opresc in mijlocul unei incaperi cu sute de oglinzi care nu reflecta nimic. O intrebare isi face loc in mintea mea: oare ele nu reflecta nimic sau eu nu mai exist? Nu am timp sa caut un raspuns, caci din fiecare oglinda isi face aparitia cate o silueta umana fara chip. Aratau ca si cum un sculptor grabit le-a plasmuit din lut moale si a uitat mai apoi sa le termine. Pe masura ce se aproprie de mine, ele capata trasaturi distincte. Sunt eu de o suta, de o mie de ori, la diferite varste. Fiecare "eu" este o emotie, o amintire, o experienta. Toate ma arata acuzator cu degetul si vin aproape, mai aproape, din ce in ce mai aproape, pana cand sunt absorbite in masa amorfa care sunt acum.

 

Avalansa brusca de emotii intense si amintiri e mai mult decat pot suporta. O durere cumplita pune stapanire pe mine si nu ma mai pot gandi la nimic altceva. Sa exist doare... chiar prea mult... Simt ca ma sufoc. Dau sa strig, dar nu reusesc sa scot nici macar un sunet...

 

E intuneric si e cald. Sunt pretutindeni si nicaieri, am inteles tot si in acelasi timp nu stiu nimic. T doarme langa mine. Pot sa-i simt blana moale si respiratia calda...

 

In linistea asurzitoare a noptii, din adancurile subconstientului rasuna Faint...

 

Repost 0
Published by Anaxor - dans Taifasuind cu T
commenter cet article
1 décembre 2012 6 01 /12 /décembre /2012 18:58

      E intuneric, e cald, plutesc...

     Din cand in cand pana la mine razbat franturi de conversatii, muzica, rasete, mai intai slab, apoi, o data cu trecerea timpului, din ce in ce mai puternice.

     Uneori ma simt trista fara sa stiu de ce, de parca tristetea ar veni dintr-un loc indepartat si si-ar croi drum pana la mine, de parca nu ar fi a mea, dar devine totusi parte din mine.

     Din noianul de sunete se desprind doua voci, pe care le aud mereu, care ma linistesc, alaturi de care vreau sa fiu. Asa ca intind mana, incercand sa ajung „dincolo”, sa le fiu aproape, dar ma izbesc inevitabil de peretii micului meu univers, pereti de care nu pot trece chiar daca vreau... cel putin nu inca.

      Incet, acest univers devine prea mic pentru mine, iar eu vreau mai mult... mult mai mult. Vreau sa ajung „dincolo”!

     Se pare ca universul meu m-a ascultat pana la urma. Peretii lui incep sa se stranga in jurul meu, sa ma impinga. Par revoltati de nemultumirea mea si hotarati sa ma dea afara, dupa ce m-au ocrotit atat timp.

      Ma doare tot corpul, ma simt epuizata si stransa ca intr-o menghina... Interminabil...

     Deodata, o avalansa de sunete si lumina...si frig. Ma simt purtata de colo-colo, intoarsa de pe-o parte pe cealalta, manevrata fara voia mea, pana cand ajung alaturi de cele doua voci atat de cunoscute, care-mi sunt acum aproape si ale caror inimi le pot asculta si simti.

     Am ajuns „dincolo”! Sunt unde mi-am dorit sa fiu si totusi mi-e frica! Totul e atat de mare, strain, primejdios. Mi-e frica... si vreau inapoi!

     - Inapoi nu te poti intoarce. Din clipa in care te-ai nascut nu mai poti merge decat inainte. E destinul nostru, al tuturor.

     Privirea aurie a lui T ma ardea. Pisica asta ciudata imi putea citi temerile, dorintele si nevoile cele mai ascunse, ramase nerostite de teama ca, o data exprimate, sa nu ma sufoce sub greutatea lor, sau chiar mai rau, sa nu-i indeparteze pe cei dragi.

     - Am visat?

     - Nu. Ti-ai amintit „trecerea” de la un univers fara griji, la altul in care toata viata iti vei dori sa atingi din nou acea stare de bine si liniste de la inceput. Calatoria ta a inceput si iti apartine in totalitate. Va fi asa cum vrei tu sa fie si asa cum ti-o vei croi in fiecare zi. Esti singura responsabila pentru viata ta, asa ca gandeste-te bine la ce iti doresti de la timpul petrecut printre noi, alege-ti calea personala si paseste pe ea, pentru ca la sfarsit sa nu ai regrete si sa te poti uita in urma fara teama. Curaj, totul incepe cu primul pas!

Repost 0
Published by Anaxor - dans Taifasuind cu T
commenter cet article
19 février 2012 7 19 /02 /février /2012 19:31

        - Despre ce sa vorbim?

Nu reuseam deloc sa-mi revin din surpriza! Pisica aceasta cu ochi aurii, care mi-a stat alaturi de atatea ori, imi vorbeste! Iar eu ii raspund! Probabil ca am innebunit...

- Sa vorbim despre Nimic.

- Pai daca nu-i nimic de spus...

- Stii la fel de bine ca mine ca nu-i adevarat. In capul tau se tot ciocnesc o multime de

ganduri si intrebari, iar tu nu te-ai hotarat inca cu care sa incepi, de aceea spui ca nu te gandesti la nimic.

        Desigur ca T avea dreptate, numai eu nu realizasem acest lucru.

        - Sa o luam de la inceput! La ce te gandesti?

        - Ma gandeam ca nu mai pot sa simt nimic, nu se intampla nimic si nu mai doresc nimic. De o

buna bucata de timp viata mea parca a inghetat si m-a prins intr-un joc in care timpul nu mai are nicio valoare. Absolut NIMIC nu ma motiveaza sa merg mai departe.

Vocea mea capatase o tonalitate din ce in ce mai inalta, ajungand aproape de strigat.

T medita cateva secunde iar cand reincepu sa vorbeasca, adopta o atitudine de sfinx. Ma simteam ca si cum in curand voi afla dezlegarea vreunui mister antic.

- Spui ca nu mai esti capabila sa simti ceva. Cum sa nu? Doar acum cateva minute erai atat

de uimita ca iti vorbesc, incat ai redevenit atenta la ceea ce se intampla in jurul tau. Poate ca sentimentele nu au acea intensitate pe care ti-o doresti, dar asta nu inseamna ca ele nu exista.

        -Ai dreptate...

        - Si ce simti acum, in acest moment?

        - Furie! Sunt furioasa ca nu mi-am dat seama mai demult de acest lucru, sunt furioasa ca am pierdut atata timp crezand ca nu mai pot simti si mai ales, sunt furioasa ca nu am facut nimic.

        - Deci in mod sigur poti simti, acum te-ai convins de asta.

        -Da!

        - Bun, sa trecem mai departe. Spuneai ca nu se intampla nimic. Te contrazic din nou! Insusi faptul ca stam acum de vorba este o evadare din monotonia care te supara. Viata nu ne ofera lucruri palpitante si inedite in fiecare zi, dar putem gasi mereu „nimicuri” care sa ne faca placere si sa ne stimuleze, trebuie doar sa te uiti in jurul tau.

Trebuia sa recunosc adevarul spuselor lui T si incepeam sa ma simt rusinata de zilele petrecute in lancezeala, atat de centrata pe mine incat am ignorat orice m-ar fi putut scoate din acea stare.

- Mai spuneai ca nu-ti doresti nimic. Aici ar putea interveni doua probleme. Nu-ti mai doresti nimic pentru ca ai obtinut deja totul, sau pentru ca ai ajuns la concluzia ca nu vei obtine ce vrei si atunci nici macar n-ai incercat?

Aceasta intrebare, care suna mai mult ca o acuzatie, m-a luat pe nepregatite. Nu m-as fi gandit niciodata ca lucrurile ar putea sta in felul acesta.

- Daca e adevarata prima afirmatie, atunci n-ai decat sa-ti cauti noi lucruri care sa te stimuleze, pe care sa-ti doresti sa le obtii si pentru care sa vrei sa te lupti. Dar daca e adevarata a doua varianta, atunci nu ai de ce sa te plangi, pentru ca a fost alegerea ta.

O priveam fix pe T, incapabila sa ma desprind de ochii ei aurii.

- Cat despre motivatie, din nou ea depinde doar de tine. Dorinta si motivatia sunt strans legate, astfel incat in momentul in care iti vei dori ceva, vei fi cu siguranta motivata sa obtii acel lucru si, in felul acesta, timpul va capata din nou valoare.

Spunand acestea, T se intinse de parca abia s-ar fi trezit dintr-un somn bun si se indeparta gratios, fara zgomot.

- Stai putin!

T si-a intors privirea aurie spre mine.

- Vreau sa-ti multumesc, chiar aveam nevoie de o ciocnire cu realitatea.

T ma privea de parca nu intelegea nimic din ce-i spuneam.

- T? Ai inteles ce ti-am spus?

- Miau!?

 

Repost 0
Published by Anaxor - dans Taifasuind cu T
commenter cet article
22 janvier 2012 7 22 /01 /janvier /2012 20:36

 

      Azi nu am chef de nimic... nu doresc nimic... nu astept nimic... nu sper nimic... nu se intampla nimic... nu simt nimic... Stau in pat cu ochii larg deschisi, fixati intr-un punct din tavan, fara sa vad nimic, cu capul golit de ganduri, intr-o amorteala totala.

      De ceva vreme, Nimicul imi tot da tarcoale si eu l-am ignorat cu incapatanare, dar astazi am pierdut lupta si l-am lasat sa umple spatiul din jurul meu si din mine.

      Nu se aude nimic... nici un sunet, nici o soapta, nici un fosnet, parca totul a inghetat sub stratul de zapada care s-a asternut tiptil, ca un hot, inabusind totul sub matia-i de un alb orbitor.

      Nu doresc nimic... Parca tot ce mi-am dorit vreodata a disparut, s-a topit sub valul de indiferenta cu care Nimicul m-a invelit. Oare am avut candva dorinte? Au fost ele importante pentru mine sau pentru ceilalti? S-au implinit ele? Nu stiu... Nu mai stiu nimic si nici nu vreau sa stiu! La ce bun, daca oricum nu mai exista?

      Nu astept nimic... Asteptarea e pentru cei ce au inca Speranta, iar eu pierdut-o. La ce bun sa te agati de ea, daca tot nu se intampla nimic? Fiecare zi e la fel cu cea de dinainte si cu cea de dupa, intr-o ciclicitate exasperant de invariabila, lasandu-ti impresia ca toata viata ta e formata dintr-o singura zi, interminabila...

      Nu simt nimic... A trecut prea mult timp de cand totul e la fel, ca sa mai simt ceva. Nici nu mai stiu cum e sa fii bucuros, trist, furios, melancolic, indragostit... Oare cand am simtit ceva ultima data?

      Nimicul e triumfator... In sfarsit, a reusit sa ma traga in abisurile lui, sa ma umple cu golul sau, sa-mi fure vointa care ma facea sa ma trezesc pentru a infrunta o noua zi. „Inca putin”, isi spune multumit. „Inca putin si imi vei da si viata!” 

      - La ce te gandesti?

      Tresar, smulsa deodata din apatia mea. Ma uit in jur si intalnesc privirea aurie a lui T, care ma fixeaza cu o expresie serioasa.

      - La nimic, raspund. 

      - Interesant.

      Si T se apropie fara zgomot apoi, arcuindu-si spinarea, se aseaza langa mine torcand incet.

      - Hai sa vorbim despre asta!

 

Repost 0
Published by Anaxor - dans Taifasuind cu T
commenter cet article